Antena 3 CNN Coronavirus Numărul deceselor asociate COVID-19 este în scădere, în ciuda valului de infectări cu Omicron, arată raportul OMS

Numărul deceselor asociate COVID-19 este în scădere, în ciuda valului de infectări cu Omicron, arată raportul OMS

Cazurile de COVID-19 la nivel global au crescut cu 70%, în săptămâna 27 decembrie - 2 ianuarie, însă numărul deceselor provocate de boală a scăzut cu 10% în această perioadă, potrivit raportului epidemiologic publicat astăzi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Numărul deceselor asociate COVID-19 este în scădere, în ciuda valului de infectări cu Omicron, arată raportul OMS
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    06 Ian 2022   •   21:00

Săptămâna trecută au fost confirmate 9,5 milioane de contagieri, aproape dublu sau chiar triplu comparativ cu "vârfurile" înregistrate în valurile precedente, însă numărul deceselor a fost de 41.000, reprezentând a patra săptămână consecutivă de scădere, în pofida actualului val virulent de contagieri, relatează EFE.

America de Nord, unde numărul cazurilor a crescut vertiginos (100%), a fost regiunea unde a scăzut cel mai mult procentul deceselor (aproximativ 18%), în timp ce în Europa, cu o creştere de 65% a cazurilor, numărul deceselor a scăzut cu 6%.

Europa a fost continentul cu cele mai mai multe contagieri înregistrate săptămâna trecută (5,3 milioane) şi cele mai multe decese (22.000), în timp ce în America de Nord au fost raportate 3,2 milioane de cazuri şi 10.000 de decese.

În ritmul actual, Europa, cu 103 milioane de cazuri de la începerea pandemiei, va depăşi America de Nord (104 milioane) cazuri confirmate cu COVID-19.

În Africa, continentul unde a fost detectată pentru prima oară varianta Omicron, numărul cazurilor au crescut cu 7% săptămâna trecută, cel mai mic procent dintre toate regiunile, deşi numărul deceselor a crescut cu aproape 22%.

În restul regiunilor s-a remarcat o scădere a numărului deceselor, inclusiv în sudul Asiei unde decesele s-au redus cu 7%, în pofida unei creşteri cu 78% a noilor contagieri cu COVID-19.

×
Subiecte în articol: decese COVID-19 OMS omicron scadere infectări
Parteneri
Cod galben de vreme rea pentru jumătate de țară
x close