Raed Arafat: Masca ar putea deveni obligatorie pe stradă

de Laura Dinu    |    09 Oct 2020   •   08:15
Raed Arafat: Masca ar putea deveni obligatorie pe stradă Hepta

Masca de protecție ar putea deveni obligatorie pe stradă, așa cum se întâmplă în multe alte state europene.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune că, dacă numărul de infectări va continua să crească, masca va trebui purtată în toate spațiile publice, nu doar în zonele aglomerate. 

”Este posibil să ajungem la asta. Nu vreau să se interpreteze, să spună cineva că Arafat a zis că gata, de mâine masca. Curând, este posibil să se ajungă la acest lucru dacă cifrele continuă să crească.

Deja am văzut că în unele județe se discută, mai ales județele care sunt de la un anumit nivel în sus din punct de vedere al cifrelor, cel puțin în localitățile în care sunt cifrele respective, să impună masca permanent în spațiile publice”, a declarat Raed Arafat. 

Raed Arafat: Anumite componente din starea de urgență este posibil să se implementeze acum!

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune că nu se discută, în acest moment, despre o închidere totală a orașelor, însă se iau măsuri zonale, locale, menite să reducă numărul de îmbolnăviri cu SARS CoV-2.

”Sistemul nostru este pregătit pentru a răspunde pe etape”

Raed Arafat a declarat că România este pregătită chiar dacă numărul îmbolnăvirilor de coronavirus va mai crește, astfel încât să nu intre în colaps medical.

”Sistemul nostru este pregătit pentru a răspunde pe etape. La această etapă ajungem la o limită la ATI. Există alte etape pregătite. Sunt secțiile mobile, unele le-am oprit, acum le reactivăm, cea nouă urmează să fie amplasată lângă un spital din București, mai avem cele două la Timișoara, mai avem secțiile modulare, dar putem ajunge și la faza în care să folosim un procent din paturile pentru cazuri non-Covid sau anumite spitale non-Covid să aibă secțiuni pentru bolnavii Covid. Există o marjă de manevră, dar ar fi bine să rezolvăm problema fără să ajungem aici”, a explicat Raed Arafat. 

”S-ar putea să alegem cine intră în ATI sau nu”

Cât despre gradul de ocupare a paturilor din secțiile de Terapie Intensivă, șeful DSU spune că situația nu este tocmai una bună. 

”Sunt județe în care au trebuit să aleagă într-un anumit moment. Am transferat pacienți de la un spital la altul, noroc că am avut unde să îi transferăm. S-ar putea să alegem cine intră în ATI sau nu”.

”Cu cât crește numărul cazurilor, cu atât ne apropiem de pragul în care avem o problemă la Terapie Intensivă”

De asemenea, Raed Arafat a vorbit despre momentul în care se va ajunge la 4.000 de cazuri confirmate pe zi. 

”Dacă ajungem la un număr de 4.000 de cazuri pe zi crește numărul de cazuri la ATI. Acum suntem la 600, va crește mai mult. Cu cât crește numărul cazurilor, cu atât ne apropiem de pragul în care avem o problemă la Terapie Intensivă”, a adăugat medicul. 

”Fără populație nu putem aplica măsurile”

”Noi lucrăm în echipă, dacă o parte nu respectă, nu înțelege, manipulează și dezinformează există un impact. Fără populație nu putem aplica măsurile. [...] La acest moment nu sunt restricții pentru transportul în comun. Nu se prevăd restricții pentru transportul în comun, poate doar impunerea respectării regulilor”, a mai spus el. 

”Se evită să se ajungă la un lockdown major”

Totodată, șeful DSU a spun că nu se discută, în acest moment, despre o închidere totală a orașelor. 

”La acest moment nu se discută. Oricum, măsurile sunt zonale, locale, bine gândite pentru o anumită zonă. S-au luat măsuri pentru localități unde s-a depășit 1.5 la mie. Oricând aceste localități pot să aibă și alte măsuri. [...] Se evită să se ajungă la un lockdown major, care va avea un impact economic major. Măsurile pe care le-am luat avem nevoie de câteva zile să vedem dacă produc un efect sau nu. Dacă nu au efect, ar putea veni un alt pachet de măsuri. [...] Nimeni nu dorește să ia măsuri absolute, lockdown total, dar anumite componente din starea de urgență este posibil să se implementeze acum. Unele măsuri de atunci pot fi luate, dar nu pe plan național, ci pe zone și localități”, a concluzionat Raed Arafat pentru Antena1.

x close