Antena 3 CNN Coronavirus Noile modificări privind intrarea în țară anunțate de CNSU

Noile modificări privind intrarea în țară anunțate de CNSU

Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Sănătății și șeful DSU, a anunțat care sunt noile modificări ale măsurilor luate în lupta împotriva COVID-19.

Noile modificări privind intrarea în țară anunțate de CNSU
Sursa foto: Hepta
de Andreea Ştefan    |    10 Dec 2021   •   13:40

Raed Arafat a anunțat care sunt modificările făcute astăzi de CNSU în privința măsurilor de prevenție împotriva COVID-19.

”Introducerea testului RT-PCR pentru exceptarea de la măsura carantinei a elevilor și studenților, cetățenilor români sau cetățenilor cu domiciliul sau reședința în afara României, care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități sau instituții de învățământ de pe teritoriul țării, ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora, în cazul în care sunt minori.

Acest lucru a avut loc după ce a fost o consultare cu DSP-urile și cu universitățile din județele unde există studenți care vin mai ales din afara spațiului UE și ca să limităm riscul pentru a nu permite răspândirea în interiorul căminelor, în interiorul spațiilor de învățământ și atunci s-a stabilit să fie testul RT-PCR obligatoriu pentru a evita carantina, pentru că până acum nu era. 

Exceptarea de la măsura carantinei a angajaților Sistemului Național de Apărare, Ordine Pulbică și Securitate Națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării, în state terțe, dacă sunt vaccinați ori au trecut prin boală. Motivul pentru asta este că există misiuni, mai ales ale colegilor de la Poliție, dar nu numai, care sunt misiuni scurte, de însoțire, de aducere de oameni în țară, doar că e foarte greu să avem oameni pe care să îi trimitem și după aceea să fie carantinați, dar condiția exceptării este ca persoana să fie vaccinată sau trecută prin boală.

Carantina pentru vaccinați, redusă la 10 zile

Deci nu vor putea să participe la astfel de misiuni decât persoane vaccinate sau trecute prin boală.

Reducerea la 10 zile a duratei carantinei pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală care sosesc în România din statele terțe fără test RT-PCR.

(...) Eliminarea posibilității de a ieși din carantină în a 10-a zi dacă efectuează test RT-PCR în a 8-a zi. (...) Perioada oficială de carantinare este de 10 zile. Singurul moment în care perioada de carantinare este de 14 zile este dacă te prezinți la graniță fără test făcut înainte să te îmbarci sau înainte să începi călătoria și cu 72 de ore în interiorul spațiului UE, cu 48 de ore înainte din afara spațiului UE.”, a declarat Raed Arafat.

Modificările din Hotărârea CNSU

Articolul 1 la Hotărârea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 111/2021 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, valabile 10.12.2021 ora 00:00 - 08.01.2022 ora 24:00 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 7 decembrie 2021, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 1. - Prin derogare de la prevederile art. 3-5 și art. 7 alin. (4) și (5) din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 43/2021 privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum şi a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658

din 2 iulie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 10.12.2021, ora 00,00-8.01.2022, ora 24,00, se stabilesc următoarele reguli de aplicare a măsurii carantinei referitoare la persoanele care sosesc în România:”.

La punctul 3, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:

„f) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare;”.

3. La punctul 3, după litera j) se introduc două noi litere, literele k) și l) cu următorul cuprins:

„k) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR și prezintă documente doveditoare pentru infecția cu SARS- CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

l) piloții de aeronave şi personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar.”

4. Punctul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu o durată de 14 zile cu privire la persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe și nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).”

5. Punctul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii), precum și pentru persoanele vaccinate ori pentru persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară care sosesc din statele terțe, dacă nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).”

6. La punctul 6, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
„f) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare;”.

7. La punctul 6, după litera j) se introduc trei noi litere, literele k), l) și m) cu următorul cuprins:

„k) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării și prezintă documente doveditoare (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

l) angajații sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara ţării și sunt vaccinați ori au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară;

m) piloții de aeronave şi personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar.”

Art.2 - (1) Se aprobă Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei.

(2) Lista prevăzută la alin. (1), intră în vigoare începând cu data de 12.12.2021, ora 00:00.

Art.3 - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Documentul oficial poate fi consultat AICI.

×
Subiecte în articol: Raed Arafat
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close