Antena 3 CNN Coronavirus RO Vaccinare oferă detalii despre Maratonul vaccinării: 10.000 de oameni în 3 zile în Timişoara

RO Vaccinare oferă detalii despre Maratonul vaccinării: 10.000 de oameni în 3 zile în Timişoara

Reprezentanții RO Vaccinare au oferit detalii despre acțiunea Maratonul vaccinării care va fi organizată la Timișoara în perioada 23 aprilie-25 aprilie. Miza este mai importantă decât orice medalie, 10.000 de oameni vaccinați.

RO Vaccinare oferă detalii despre Maratonul vaccinării: 10.000 de oameni în 3 zile în Timişoara
de Claudia Popovici    |    19 Apr 2021   •   23:22

Reprezentanții RO Vaccinare au oferit detalii despre acțiunea care va avea loc la finalul săptămânii la Timișoara.

Vor fi trei zile de vaccinare, fără întrerupere, cu 30 de fluxuri și la finalul căreia 10.000 de oameni ar putea fi vaccinați.

„23-25 aprilie: Un adevărat maraton, cu o miză mai importantă decât orice medalie! 3 zile (non-stop) x 30 de fluxuri = 10.000 de oameni vaccinați cu Pfizer la Centrul Regional de Afaceri CRAFT Timișoara (Bd. Eroilor de la Tisa, nr. 22)

La finalul maratonului, răsplată vor fi îmbrățișările celor dragi, întâlnirile cu prietenii, minunatele spectacole de teatru, concertele electrizante, meciurile favorite, totul într-o lume mai sigură! Maratonul vieții! Maratonul vaccinării”, scrie RO Vaccinare pe pagina de Facebook.

Acțiunea fără precedent realizată cu voluntari

Este o acțiune de voluntariat fără precedent, anunță organizatorii.

„Medici, asistenți, studenți din toate spitalele din Timișoara și de la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara își unesc forțele binelui pentru o acțiune de voluntariat fără precedent în România.

Pentru participare ai nevoie de o simplă programare: programare.vaccinare-covid.gov.ro.

Un maraton al speranței inițiat de Asociația pentru ATI Aurel Mogoșanu. Participă și tu la acest maraton salvator. Doar împreună suntem învingători. Pune umărul pentru Timișoara”, mai scrie RO Vaccinare pe rețeaua de socializare.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstou, candidatul comun PSD-PNL în Bucureşti
x close