Antena 3 CNN Coronavirus Turiştii nevaccinaţi nu vor putea intra în Canada pentru mult timp, anunță premierul Trudeau

Turiştii nevaccinaţi nu vor putea intra în Canada pentru mult timp, anunță premierul Trudeau

Turiştii străini care nu sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 nu vor avea voie să intre în Canada pentru un timp, guvernul nedorind să pună în pericol progresele înregistrate în ceea ce priveşte combaterea virusului, a afirmat joi premierul Justin Trudeau, potrivit Reuters.

Turiştii nevaccinaţi nu vor putea intra în Canada pentru mult timp, anunță premierul Trudeau
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    08 Iul 2021   •   23:54

''Pot să spun chiar acum că aceasta nu se va întâmpla pentru mult timp'', a răspuns premierul Trudeau, întrebat de jurnalişti când le va fi permis turiştilor nevaccinaţi să intre în Canada.

Trudeau a adăugat că vor fi mai multe de spus în ''următoarele săptămâni'' în ceea ce priveşte redeschiderea frontierelor Canadei pentru turiştii complet vaccinaţi.

Noile tulpini COVID-19 vor înlocui virusul orginal în multe părţi ale Canadei

Încă din luna aprilie, specialiștii avertizau că noile tulpini COVID-19 vor înlocui virusul original în multe părţi ale Canadei. Acestea afectează îndeosebi tinerii, mulţi dintre ei necesitând internare de urgenţă la ATI.

Oficialii din Ministerul Sănătăţii din Canada spuneau, atunci, că o nouă tulpină Covid-19 a înlocuit virusul original în multe părţi ale ţării, iar această tulpină afectează îndeosebi tinerii.

Prim Ministrul canadian, Justin Trudeau a declarat în timpul unei conferinţe de presă că "Nu sunt nouăţile pe care le aşteptam, dar gradul de spitalizare în rândul tinerilor creşte, paturile de la Terapie Intensivă sunt pline, noua tulpină face ravagii, şi chiar şi aceia dintre oamenii care erau convinşi că nu au de ce să se îngrijoreze, se îmbolnăvesc". Adăugând că acesta este "un al treilea val foarte serios al pandemiei". Trudeau a făcut apel la tineri, îndemând-i să "rămână în case", având în vedere că acest al treilea val îi afectează din plin.

Internările la Terapie Intensivă au crescut cu 18% doar în ultima săptămână, iar noua tulpină pune o presiune imensă pe capacitatea spitalelor, a declarat Agenţia de Sănătate Publică. 

"Cu aceste noi rate de infectare, vedem tot mai mulţi tineri diagnosticaţi cu Covid-19 ce necesită tratament intraspitalicesc", a declarat Dr. Theresa Tam, şef sănătate publică din Canada. Ea a mai adăugat că au fost identificate până acum mai mult de 15.000 de cazuri de îmbolnăvire, majoritatea fiind cu tulpina B.1.1.7 ce a fost descoperită prima dată în Marea Britanie. 

Săptămâna aceasta, Canada a depăşit 1 milion de cazuri de Covid-19

În multe dintre zonele afectate de acest al treilea val, pacienţi din ce în ce mai tineri se îmbolnăvesc, starea lor deteriorându-se rapid, şi necesitând internare de urgenţă la Terapie Intensivă.

În Toronto, oficialii din domeniul sănătăţii au cerut închiderea şcolilor şi transferarea cursurilor în mediul online, începând cu ziua de miercuri, într-o încercare de a "ţine sub control explozia de infectări cu care ne confruntăm în acest moment".

Ontario, a cărei capitală este Toronto, dezbate măsuri şi mai restrictive, inclusiv carantina, pe măsură ce capacitatea ATI de a primi pacienţi, începe să devină problematică. "Circumstanţele curente cer măsuri dificile, pentru a-i proteja pe cei din comunităţile şcolare, de la elevi, la cadrele didactice", a declarat Agenţia de Săntate Publică din Toronto.

×
Subiecte în articol: Canada turiștii nevaccinați Trudeau
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close