Antena 3 CNN Coronavirus Varianta Delta va reprezenta 90% din cazurile noi de Covid în UE, până la sfârșitul verii

Varianta Delta va reprezenta 90% din cazurile noi de Covid în UE, până la sfârșitul verii

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a prognozat, miercuri, că varianta Delta a coronavirusului SARS-CoV-2, detectată pentru prima dată în India şi deosebit de contagioasă, ar urma să reprezinte 90% din cazurile noi de COVID-19 în Uniunea Europeană până la sfârşitul lunii august.

Varianta Delta va reprezenta 90% din cazurile noi de Covid în UE, până la sfârșitul verii
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    23 Iun 2021   •   20:33

Pe baza avantajului estimat de transmisie a variantei Delta și utilizând prognozele de modelare, 70% din noile infecții cu SARS-CoV-2 sunt proiectate să fie cauzate de această variantă în UE / SEE până la începutul lui august și 90% până la finalul lui august”, se arată în comunicatul transmis miercuri de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, potrivit Euronews.

Varianta Delta a coronavirusului a ajuns din India în peste 70 de ţări şi este pe cale să devină dominantă la nivel global

Este semnalul de alarmă tras de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care adaugă: evoluţia pandemiei de COVID-19 este însă foarte dinamică.

„Pe baza estimărilor în ce privește capacitatea de transmiterea a variantei Delta și folosind modele de prognoze, 70% din cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 urmează să fie generate de această mutație în UE și Spațiul Economic European până la începutul lui august.

Până la sfârșitul lunii, modelele arată o prevalență de 90%”, a transmis Centrul European pentru controlul și prevenția bolilor

Delta, identificată prima oară în India, are potenţialul ”să fie mai letală” deoarece este mai eficientă în privinţa modului în care se transmite între oameni şi în cele din urmă îi găseşte pe acei indivizi vulnerabili care se vor îmbolnăvi grav, vor avea nevoie de spitalizare şi ar putea muri”, a afirmat dr. Mike Ryan, director general al programulu ide urgenţe al OMS, într-o conferinţă de presă.

Ryan a spus că liderii mondiali şi oficialii din sectorul sănătăţii publice pot ajuta la protejarea persoanelor cele mai vulnerabile prin donarea şi distribuirea de vaccinuri pentru Covid-19.

”Putem proteja acele persoane vulnerabile, acei lucrători din primă linie”, a spus Ryan, ”şi faptul că nu am făcut-o, aşa cum a spus directorul general (Tedros Adhanom Ghebreyesus), este, din nou şi din nou, un eşec moral catastrofal la nivel global”.

Delta înlocuieşte acum Alfa, varianta extrem de contagioasă care a străbătut Europa şi mai târziu SUA la începutul acestui an

Studiile sugerează că Delta este cu aproximativ 60% mai transmisibilă decât Alfa, care era mai contagioasă decât tulpina iniţială care a apărut în Wuhan, China, la sfârşitul anului 2019.

Delta s-a răspândit acum în 92 de ţări, a declarat luni Maria Van Kerkhove, director tehnic al OMS pentru Covid.

În prezent, Delta reprezintă cel puţin 10% din toate cazurile noi din Statele Unite, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, şi este pe cale să devină varianta dominantă în ţară.

×
Parteneri
Mărturia unui pacient care a supravieţuit la ATI din Spitalul Pantelimon
x close