x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Michael Schmidt reînvie satele săsești la turație maximă

de Ionela Gavriliu   •   19 Iun 2017   •   17:11
Michael Schmidt reînvie satele săsești la turație maximă  1008

Despre Michael Schmidt, președintele Automobile Bavaria România, am aflat lucruri surprinzătoare: a fost învățător la 19 ani, știe să cânte la clarinet și saxofon și ani la rând n-a putut vizita satul natal pentru a nu retrăi durerea celui care iubește și lasă. Și-am mai aflat că, acolo unde există voință, există întotdeauna speranță. 

În sala splendidă, cu pereți de cărămidă, austeră, dar confortabilă, Michael Schmidt își amintește cu precizie ziua în care viața i s-a schimbat. Și, din bărbatul sigur pe el, omul de afaceri care stăpânește un business de milioane de euro și gestionează cu sânge rece negocieri dure, redevine Michael, aproape-copilul care și-a lăsat în urmă cea mai frumoasă etapă a vieții. „Parcă acum s-a întâmplat, pot să derulez filmul exact. Era 3 decembrie, nu era încă zăpadă. Un fel de burniță cădea. Și a venit tot satul la noi în curte să ne luăm rămas bun”, spune cu vocea nesigură, în timp ce ochii de un albastru electric îi devin transparenți. „Tot ce au clădit părinții mei am lăsat în urmă, am închis ușa după noi și am plecat. N-am crezut că ne vom mai întoarce vreodată, era un rămas bun pentru totdeauna”, povestește Schmidt cu vădită emoție.

Muzica de la Criț l-a însoțit mereu Povestea familiei Schmidt este povestea dramatică a mii de sași care au părăsit satele Transilvaniei în timpul comunismului. În anii ’70, etnicii germani au început să plece în Germania și, în Criț, mica localitate aflată între Brașov și Sighișoara, primii sași își depuneau actele sperând că vor pleca la mai bine. Michael Schmidt era tânăr, avea visuri mari și-n România acelor ani ambițiile lui nu încăpeau. Așa că-și tot împingea de la spate părinții să ceară pașaport, să stea la cozi interminabile pentru a afla ce se întâmplă cu dosarele lor și să se pregătească de plecare. „În 1981, am primit aprobarea să plecăm. Am lăsat tot și am urcat în tren la Sighișoara. 

Mai multe, în revista Români care dezvoltă România, disponibilă de joi, 1 iunie, la chioșcurile de presă din toată țara.

sati