Antena 3 CNN Economic Peste 90% din berea consumată de români este produsă chiar la noi în ţară

Peste 90% din berea consumată de români este produsă chiar la noi în ţară

Peste 90% din berea consumata de români este produsă chiar la noi în ţară. S-a ajuns aici în urma investiției uriașe făcute în aceste sector în ultimii ani, spun reprezentanții berarilor. Mai mult, sectorul a adus contribuții la bugetul de stat de peste 310 milioane de euro numai anul trecut.

de Redacția Antena 3 CNN    |    02 Apr 2024   •   18:54

Berarii din România au făcut anul trecut investiții cu 50% mai mari decât în 2022, în ciuda instabilității fiscale sau a conflictului din Ucraina. 117 milioane de euro au fost investite în tehnologie de ultimă generație și în inovație de către firmele care sunt ale Asociației Berarii României.

"În ultimii 10 ani, membrii Asociației Producătorilor de Bere au investit peste două miliarde de euro în dezvoltare pentru a face neîndoielnică calitatea produselor, la cele mai înalte standarde și să creștem standardele berii în România", a declarat Michal Mrowiec, președinte al Asociației Berarii României.

În ceea ce privește contribuțiile la bugetul de stat, acestea au ajuns la 311 milioane de euro anul trecut.

"De la 1 ianuarie 2024 a intrat în vigoare o nouă majorare a accizezi de 10%, ceea ce ne aduce astăzi în situația de a avea un nivel al accizei la bere cu 18% mai mare decât nivelul accizei practicat în Germania, în condițiile în care puterea de cumpărare a românilor este de trei ori mai mică", a explicat Julia Leferman, Directorul General al Asociației Berarii României.

Importurile de bere au totalizat 484.000 de hectolitrii, cu 240.000 de hectolitrii mai puțin decât în 2022.

×
Subiecte în articol: bere Asociaţia Berarii României
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close