Antena 3 CNN Economic Biz News Burse Bursele europene au încheiat în scădere cu 2,2% - 3,3%

Bursele europene au încheiat în scădere cu 2,2% - 3,3%

Bursele europene au încheiat în scădere cu 2,2% - 3,3%
21 Noi 2008   •   21:42

Principalii indici ai burselor europene au încheiat şedinţa de tranzacţionare de vineri în scădere cu 2,2%-3,3%, evoluţia negativă fiind antrenată de pierderile din sectorul companiilor farmaceutice, informează Reuters. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze a coborât cu 2,4%, în timp ce indicii DAX, al bursei d la Frankfurt şi CAC 40, al bursei de la Paris, au scăzut cu 2,2%, respectiv, 3,3%.
Indicele FTSEurofirst 300, al principalelor companii cotate la bursele europene, a coborât cu 2,6%, la cel mai scăzut nivel de închidere din ultimii cinci ani şi jumătate.
Acţiunile Sanofi-Aventis au căzut cu 10%, iar titlurile Novartis au pierdut 6,4%. Pe de altă parte, titlurile Vodafone şi EDF au coborât cu 7,7% şi 6%.
Acţiunile Societe Generale au cedat 13,4%, iar ING şi Deutsche Bank au coborât cu 6,8% şi 3%.
În schimb, titlurile Bank of Ireland au urcat cu 24%, după ce banca a declarat că a primit mai multe oferte de preluare.
În sectorul minier, acţiunile Xstrata, BHP Billiton şi Antofagasta au crescut cu 4,8%-11%.
Antena3.ro

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close