Antena 3 CNN Economic Biz News Burse Cat de interesati sunt actionarii SIF de tranzactia cu Erste: Cea mai valoroasa detinere din portofoliu a strans doar 11,16% din actionarii SIF Muntenia in ziua decisiva

Cat de interesati sunt actionarii SIF de tranzactia cu Erste: Cea mai valoroasa detinere din portofoliu a strans doar 11,16% din actionarii SIF Muntenia in ziua decisiva

Cat de interesati sunt actionarii SIF de tranzactia cu Erste: Cea mai valoroasa detinere din portofoliu a strans doar 11,16% din actionarii SIF Muntenia in ziua decisiva
de Catalin Ciocan    |    22 Sep 2011   •   11:46
Tranzactia dintre Erste Group si SIF-uri, cel mai fierbinte subiect al momentului pe piata de capital romaneasca si probabil cu cel mai mare impact pentru evolutia societatilor de investitii financiare, dupa pragul de detinere, nu a trezit un interes deosebit in randul actionarilor SIF, la Adunarea Generala de azi de la SIF Muntenia fiind prezenti actionari care detin doar 11,16% din capitalul social.

Ieri, la prima convocare, fusesera prezenti actionari reprezentand doar 9,95% din capitalul social.

La ambele intalniri au participat doar cu putin mai multi actionari decat la AGA din primavara, cand trebuia sa fie aprobate situatiile financiare la sfarsitul anului trecut si dividendele pe care societatea le va distribui.

Adunarea Generala din aceasta luna a fost convocata tocmai la solicitarea unui grup de actionari care detineau peste 5% din actiunile societatii si care cerusera initierea demesurilor pentru listarea BCR. Tot azi are loc si prima convocare la AGA  de la SIF Oltenia, dar in conditiile in care cvorumul necesar pentru derularea sedintei este de 50%, este de asteptat ca intalnirea sa se nu se poate desfasura azi.

Maine ar urma sa aiba loc si prima convocare a AGA de la SIF Moldova, dar si in acest caz intalnirea ar putea fi amanata pentru a doua zi, din lipsa de cvorum.

Daca actionarii SIF-urilor ar vota in favoarea listarii BCR, tranzactia cu Erste ar fi blocata. De altfel, SIF Banat-Crisana nici nu a convocat o AGA in acest sens, iar oficialii societatii au declarat ca vor astepta rezultatele de la cele trei SIF-uri care au AGA in aceasta saptamana inainte de a lua o decizie.

Patru dintre SIF-uri au semnat un acord de principiu pentru vanzarea actiunilor de la BCR intr-o tranzactie complexa, care vizeaza atat plata de cash cat si un schimb de actiuni cu titluri Erste. Valoarea totala a tranzactiei este de 435 milioane de euro, iar fiecare SIF ar urma sa primeasca 26 milioane de euro in cash si 82 milioane de euro in titluri Erste.
 
 

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close