Antena 3 CNN Economic Biz News Burse La debutul şedinţei BVB, acţiunile Rompetrol Rafinare au urcat cu 5,4%,

La debutul şedinţei BVB, acţiunile Rompetrol Rafinare au urcat cu 5,4%,

La debutul şedinţei BVB, acţiunile Rompetrol Rafinare au urcat cu 5,4%,
Sursa foto: bvb
19 Ian 2009   •   10:46

În deschiderea primei şedinţe bursiere a săptămâni, preţul acţiunilor Rompetrol Rafinare a avansat cu 5,38%. Primele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni au fost efectuate la preţuri în medie cu 1,39% mai mari faţă de şedinţa de vineri, anunţă Mediafax. Cotaţiile acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au urcat cu 1,41%.
Creşterea preţului acţiunilor Rompetrol Rafinare a avut o influenţă semnificativă asupra indicelui sectorului energetic, care a înregistrat un un câştig de 2,3%.
Lichiditatea pieţei, de 270.000 de lei, a fost de aproape trei ori mai redusă faţă de rulajul de la deschiderea şedinţei anterioare, când tranzacţiile au cumulat 756.000 de lei (177.000 de euro).
În deschiderea şedinţei de luni, principalele acţiuni listate pe marile burse europene au urcat cu peste 1%. Urcarea s-a datorat creşterilor din sistemul financiar, susţinute de noul program de susţinere a băncilor lansat de Marea Britanie.
Până la ora 8:15 GMT, indicele FTSEurofirst 300 a urcat,, cu 1,2%, la 813,47 puncte. Acţiunile Societe Generale şi UBS au crescut cu până la 2%, iar cele ale Barclays s-au apreciat cu 20%. Creşterile au avut loc pe fondul noului plan de susţinere a băncilor introdus de Londra.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: BVB
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close