Antena 3 CNN Economic Biz News Burse Nicoleta Banica, Unicredit CAIB: Strainii nu vor astepta ultima semnare pentru a-si majora detinerile pe SIF pana la 5%, dar acum turbulentele de pe pietele internationale sunt mai puternice decat aceasta stire

Nicoleta Banica, Unicredit CAIB: Strainii nu vor astepta ultima semnare pentru a-si majora detinerile pe SIF pana la 5%, dar acum turbulentele de pe pietele internationale sunt mai puternice decat aceasta stire

Nicoleta Banica, Unicredit CAIB: Strainii nu vor astepta ultima semnare pentru a-si majora detinerile pe SIF pana la 5%, dar acum turbulentele de pe pietele internationale sunt mai puternice decat aceasta stire
Sursa foto: Foto: Intact Images
de Catalin Ciocan    |    08 Noi 2011   •   10:59
SIF-urile au sarit azi la Bursa cu circa 7% dupa ce deputatii din Comisia de buget-finante au votat ieri in favoarea ridicarii pragului de detinere de la 1% la 5%. O majorare  a pragului de la SIF-uri este asteptata sa provoace miscari importante pe actiunile acestor societati, insa brokerii spun ca pe termen scurt, turbulentele de pe pietele internationale isi vor lasa amprenta asupra evolutiei SIF-urilor.

“Pietele internationale sunt intr-un tumult mult prea mare, iar incertitudinea din jur va determina si amploarea miscarilor pe SIF-uri”, a comentat Nicoleta Banica, seful departamentului clienti institutionali din cadrul UniCredit CAIB Securities Romania, al doilea jucator din topul brokerilor de la inceputul acestui an.

Investitorii straini vor cauta totusi sa-si majoreze detinerile la SIF-uri si in general nu vor astepta ultimul moment, cand pragul va fi in sfarsit ridicat.

“Odata ce marirea pragului la SIF-uri va deveni mai aproape de realitate, cu siguranta investitorii straini care pana acum detineau 1% din actiuni vor cauta sa-si majoreze participatiile pana la noul prag. Evident, o parte dintre ei, care s-au saturat in ultimii ani de toata povestea din jurul pragului de la SIF-uri, va astepta sa vada concret pragul majorat, dar in general  nu se va astepta pana la ultima semnare”, a comentat Nicoleta Banica.

Membrii Comisiei de buget-finante din Camera Deputatilor au dat ieri un vot pozitiv proiectului legislativ de majorare a pragului de detinere la SIF-uri dupa mai bine de doi ani de cand acesta a ajuns in Parlament. Proiectul trecuse de Senat in noiembrie 2009, dar dupa aceea se blocase in Camera Deputatilor, care este si forul decizional in acest caz. 

Pentru ca pragul sa fie  majorat, mai este nevoie de votul din plenul Camerei Deputatilor si apoi de promulgarea legii de catre presedintele Traian Basescu.
 
 

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close