Antena 3 CNN Economic Biz News Burse Surpriza in tranzactia Erste-SIF: CNVM cere SIF Banat-Crisana sa convoace AGA pentru a obtine aprobarea actionarilor

Surpriza in tranzactia Erste-SIF: CNVM cere SIF Banat-Crisana sa convoace AGA pentru a obtine aprobarea actionarilor

Surpriza in tranzactia Erste-SIF: CNVM cere SIF Banat-Crisana sa convoace AGA pentru a obtine aprobarea actionarilor
de Catalin Ciocan    |    27 Sep 2011   •   17:47
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea de reglementare si supraveghere pe piata de capital, a emis o ordonanta prin care obliga consiliul de administratie al SIF Banat-Crisana (SIF1) sa convoace in termen de 45 de zile o AGA in care sa prezinte variantele de lichidizare/instrainare a pachetului de actiuni detinut la BCR si in care sa ceara adoptarea de catre actionari a unei hotarari in ceea ce priveste modalitarea de valorificare respectiva.

SIF Banat-Crisana este singura din grupul SIF-urilor care nu convocase o AGA pe subiectul listarii BCR versus alte variante de lichidizare a detinerii, desi primise o solicitare din partea actionarilor in acest sens.

Conducerea SIF1 nu a tinut cont de acea solicitare, afirmand ca nu indeplineste conditiile cerute de lege. Decizia CNVM constituie totusi o surpriza in conditiile in care ordonanta emisa nu face referire la faptul ca nu s-ar fi respectat solicitarea actionarilor. SIF Banat-Crisana nu ar avea nevoie de aprobarea actionarilor pentru tranzactia cu Erste Group decat daca ar dori sa vanda pe parcursul unui exercitiu financiar un pachet care sa reprezinte mai mult de 20% din valoarea totala a activelor imobilizate minus creantele.

De altfel, CNVM nu precizeaza ce fel de Adunare Generala ar trebui sa convoace SIF1, Ordinara sau Extraordinara, ambele avand competente si conditii de cvorum diferite.

Comisia mentioneaza ca isi bazeaza decizia pe rapoartele prin care CA-ul SIF1 a informat cu privire la faptul ca a aprobat tranzactia cu Erste Group si pe faptul ca BCR este cel mai important active al societatii. Patru dintre SIF-uri au semnat un acord de principiu cu Erste Group pentru vanzarea a 24,12% din actiunile BCR, intr-o tranzactie estimata la 435 milioane de euro. CNVM isi argumenteaza cererea si printr-o prevedere din legea pietei de capital, care-i permite sa verifice modul de indeplinire a obligatiilor legale ale administratorilor societatilor reglementate si sa solicite acestora convocarea AGA.

Daca SIF Banat-Crisana nu va convoca AGA conform solicitarii CNVM, autoritatea de supraveghere va solicita instantei sa dispuna convocarea Adunarii Generale, urmand totodata sa aplice sanctiuni corespunzatoare administratorilor SIF1.

Presedintele SIF Banat-Crisana, Ioan Cuzman (foto), nu a putut fi contactat pentru comentarii.
 
 

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close