Antena 3 CNN Economic Biz News Burse Urmatoarele 24 de ore vor aduce oferta Erste pentru SIF-uri: Austriecii decid in Consiliul de Administratie cat vor oferi pe actiunile BCR. Bancherii de la Rothschild vin cu evaluarea finala

Urmatoarele 24 de ore vor aduce oferta Erste pentru SIF-uri: Austriecii decid in Consiliul de Administratie cat vor oferi pe actiunile BCR. Bancherii de la Rothschild vin cu evaluarea finala

  Urmatoarele 24 de ore vor aduce oferta Erste pentru SIF-uri: Austriecii decid in Consiliul de Administratie cat vor oferi pe actiunile BCR. Bancherii de la Rothschild vin cu evaluarea finala
Sursa foto: Foto: Erste Group
de Catalin Ciocan    |    14 Sep 2011   •   13:09
Consiliul de administratie al Erste Group urmeaza sa se intalneasca azi sau maine pentru a decide pretul pe care sunt dispusi sa il ofere SIF-urilor pe actiunile de la BCR, austriecii urmand sa primeasca cu o zi inaintea SIF-urilor datele primare ale unei evaluari realizate de banca de investitii Rothschild, potrivit unor surse apropiate negocierilor.
 
“Au fost negocieri in fiecare zi in ultima perioada. Au fost mai multe documente de lucru, discutandu-se pe evaluari ale BCR intre 1,5 si 3 miliarde de euro. Unele evaluari sunt insa chiar si de la sfarsitul anului trecut. Saptamana asta ar urma sa se termine si o evaluare realizata de Rothschild, banca angajata de ambele parti, un raport sumar al acesteia urmand sa il primeasca Erste cu o zi inaintea SIF-urilor. Azi sau maine ar urma sa se intruneasca CA-ul Erste si sa aprobe pretul maxim pe care il pot oferi SIF-urilor, dupa ce vor avea pe masa si evaluarea facuta de Rothschild”, au declarat sursele citate.
 
Rothschild va face o evaluare atat a BCR, cat si a Erste Group, contractul fiind platit in proportie de 31% de SIF-uri, iar restul de austrieci. Procentul este similar participatiei detinute de cele cinci SIF-uri la BCR. Raportul Rothschild este necesar si pentru a stabili raportul de conversie intre actiunile BCR si titlurile Erste, in conditiile in care oferta va implica atat o componenta cash, cat si una in actiuni.

Erste este o banca cu un actionariat destul de fragmentat, in care cele mai importante pozitii le au fundatia Erste cu 25,3%, iar spaniolii de la Caixa detin 10% din institutia de credit austriaca, iar investitorii institutionali 51,8%. Micii investitori de pe bursa au 6,6% din Erste, bancile de economii 4,2%, iar angajatii Erste detin 2% din actiuni.

Sursele apropiate negocierilor spun insa ca este foarte posibil ca Erste si SIF-urile sa nu ajunga la o intelegere, in conditiile in care SIF-urile doresc sa obtina o evaluare a BCR spre 2,5 miliarde de euro, dar sefii SIF-urilor au totusi pozitii diferite fata de cat ar valora cea mai mare banca romaneasca. De cealalta parte, austriecii inclina catre o evaluare care ar fi mai aproape de 2 mld. euro. Cele mai apropiate de pozitia Erste de negociere par sefii SIF Banat – Crisana si SIF Transilvania, Ioan Cuzman, respectiv Mihai Fercala.
 
 “Pana la urma probabil deciziile se vor lua in AGA de la SIF-uri”, au mentionat aceleasi surse.

Ceocea, SIF Moldova: Nu avem o pozitia ferma din partea Erste

Unul dintre presedintii SIF-urilor spune ca nu are in aceste momente o pozitie “ferma” din partea Erste. 

“Noi nu suntem in posesia nici unul document oficial din partea Erste Group, nu avem o pozitie ferma din partea acestora. Toate informatiile pe care le avem le-am facut publice. Noi am discutat pana acum pe repere, pe posibile evaluari avand in vedere si tranzactiile care s-au facut in ultimele luni cu alte banci din regiune. La randul lor, ei ne-au explicat argumentatia lor in contextul international actual”, a precizat Costel Ceocea, presedintele SIF Moldova.

Acesta a adaugat ca le-a spus reprezentantilor SIF ca au timp pana pe 16 septembrie, adica pana vineri, pentru a mai putea continua negocierile, avand in vedere ca peste o saptamana SIF Moldova are convocata AGA pentru a prezenta actionarilor variantele pe care le au in ceea ce priveste valorificarea actiunilor de la BCR.

“Data de 16 septembrie este un termen limita pentru noi. Daca pana atunci vom avea o oferta, o pozitie ferma din partea grupului Erste, vom mai putea continua negocierile. Daca nu vom avea insa timp sa mai negociem, noi vom lua toate informatiile pe care le avem, vom face un raport curent la Bursa si le vom prezenta actionarilor, fara o recomandare din partea noastra, cu cat mai putine observatii din partea noastra, pentru a le permite acestora sa decida singuri care este cea mai buna varianta”, a mentionat Ceocea.

Trei dintre SIF-uri au convocat AGA in aceasta luna la solicitarea unui grup de actionari, format din mai multe fonduri de investitii, care cerusera inceperea demersurilor pentru listarea BCR. SIF Transilvana (SIF3) si SIF Banat-Crisana (SIF2) au fost societatile care nu au convocat AGA, dar conducerea SIF3 a spus ca nu va lua nici o decizie fara sa aiba aprobarea actionarilor si in momentul cand se vor finaliza negocierile cu Erste va convoca o AGA pentru a prezenta acestora oferta austriecilor.

Erste are nevoie de o intelegere doar cu un SIF pentru a impiedica listarea BCR. Doar SIF Transilvania ar putea vinde intregul pachet de 6% pe parcursul unui exercitiu financiar, in conditiile in care este singura societate de investitii care poate strange cvorumul legal necesar pentru   Adunarea Generala Extraordinara care ar trebui sa aprobe o astfel de tranzactie. Celelalte SIF-uri pot vinde fiecare cel mult 1,5% din actiunile BCR fara aprobarea actionarilor pe parcursul unui exercitiu financiar. Restul ar putea fi tranzactionat pe parcursul mai multor exercitii financiare.

Erste a preluat BCR in 2006, pretul platit de austrieci situand la acel moment valoarea celei mai mari banci din Romania la 6 mld. euro. Venirea crizei economice a lovit puternic in creditare, ceea ce s-a tradus intr-o deteriorare a situatiilor financiare. BCR a raportat pentru primele sase luni din acest an un profit de 37,8 mil. Euro, in scadere cu circa 66% in lei fata de perioada similara a anului anterior. Inainte de criza, BCR a raportat pentru 2008 un profit net de 2,03 mld. lei (553 mil. Euro), unul dintre cele mai mari profituri obtinute vreodata de o entitate romaneasca. 

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close