Antena 3 CNN Economic Biz News Burse Wall Street închide în scădere, după ce dispare euforia privind yuanul

Wall Street închide în scădere, după ce dispare euforia privind yuanul

Wall Street închide în scădere, după ce dispare euforia privind yuanul
22 Iun 2010   •   04:23


Acţiunile au sucombat, din nou, pe final de tranzacţionare, luni, după ce speranţele pentru noul angajament al Chinei pentru fliexibilitatea yuanului s-au transformat în îndoieli privind viteza şi amploarea intenţiilor Beijingului.

Tonul general al pieţei a erodat optimismul iniţial. Acţiunile s-au retras după ce investitorii au pus la îndoială eficienţa unei mişcări ce se aşteaptă a fi graduală.

S&P 500 a ajuns pentru puţin la timp la peste 1.130, cotaţia de compromis între recordul negativ şi cel pozitiv pe 2010, dar nu a putut menţine acest nivel. Indicele a urcat peste opt procente în ultimele zece şedinţe.

În timp ce sprijinul pentru decizia Chinei se estompa, pesimismul că planul va duce la costuri mai mari pentru importurile din China i-a afectat pe retaileri. Componenta Dow Wal-Mart Stores Inc a căzut un procent la 51.02 dolari, iar indicele pe retail al S&P a pierdut 1.7 la sută.

Indicele industrial Dow Jones a căzut 8.23 puncte, sau 0.08 procente la 10442.41. Standard & Poor 500 a pierdut 4.30 puncte, sau 0.38 la sută la 1113.21. Nasdaq Composite a închis pe minus 20.71 puncte, sau 0.90 procente la 2289.09.

Pierderile au fost extinse pe Nasdaq pe fondul slăbiciunii marilor companii din tehnologic. Amazon.com Inc a căzut 2.6 procente la 122.55 dolari, după ce a scăzut preţul la produsul său Kindle la 189 dolari de la 259. Google Inc (GOOG.O) a pierdut 2.3 la sută la 488.56 dolari, iar componenta Dow Microsoft Corp minus 1,9 la sută la 25.95 dolari.

Pieţele au deschis în urcare, cu Dow la plus 140 de puncte, deoarece investitorii credeau că pasul Chinei ar putea ridica perspectivele de profit pentru multinaţionale. Freeport-McMoRan Copper & Gold Inc a sărit 3.3 procente la 68.09 dolari, iar comppnenta Dow Alcoa Inc (AA.N) plus 5.5 la sută la 11.72 dolari.

Pe de altă parte, Biovail Corp (BVF.N) a acceptat să cumpere Valeant Pharmaceuticals International (VRX.N) în cadrul unei tranzacţii de circa 3.3 miliarde dolari. Biovail a urcat 14 procente la 16.67 dolari, pe New York Stock Exchange, în timp ce Valeant plus 2.3 la sută la 46.90 dolari.

Acţiunile americane ale BP au alunecat 4,5 la sută la 20.23 dolari, după ce un document intern al companiei estima că în cel mai rău caz scurgerea de petrol din Golful Mexic ar putea fi 100.000 de barili pe zi.

 

Antena3.ro

 

×
Parteneri
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte
x close