Antena 3 CNN Economic Capcanele din noua lege a pensiilor. Schimbările de care trebuie să ştie toţi pensionarii români

Capcanele din noua lege a pensiilor. Schimbările de care trebuie să ştie toţi pensionarii români

Cinci dintre cele mai importante capcane din noua lege a pensiilor au fost prezentate, marţi, la Antena 3 CNN.

Capcanele din noua lege a pensiilor. Schimbările de care trebuie să ştie toţi pensionarii români
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    15 Noi 2023   •   22:00

Senatul a votat marți seara proiectul de lege privind sistemul public de pensii, cu 85 de voturi "pentru", 6 voturi "împotrivă" și 19 abțineri.

Potrivit raportului comisiilor de specialitate, proiectul de lege are ca obiect de reglementare reforma sistemului de pensii printr-un nou cadru legislativ, care vizează în special corectarea inechităților din sistemul public de pensii, sustenabilitatea și predictibilitatea sistemului și respectarea principiului contributivității în raport cu beneficiarii drepturilor de pensie. 

Printre principalele reglementări se regăsesc: 

- introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivităţii; 

Citeşte şiCresc pensiile: Câţi bani primesc în plus românii în funcţie de anul naşterii. Tabelul după vârstă, anul pensionării şi stagiul de cotizare

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

- stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați; 

- stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani; 

- reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit stagiul complet de cotizare; 

- stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime; 

- normalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă până în anul 2035; 

- acordarea unor beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte şase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut şi crescut, până la vârsta de 16 ani, în limita unei reduceri maxime de trei ani şi şase luni; 

- luarea în calcul la stabilirea pensiei a sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții.

Vezi şiPensionarii români care vor primi peste 3.000 de lei în plus la pensie, din 2024. Tabelul care arată cine sunt beneficiarii

Capcanele din noua lege a pensiilor

1. pensiile speciale cresc şi ele cu 13,8%

2. creşterea vârstei de pensionare a femeilor la 65 de ani 

3. creşterea vârstei standard de pensionare în România la peste 65 de ani (după anul 2035)

4. dispar grupele de muncă, din anul 2035

5. doar trei milioane de pensionari vor avea parte de creşteri de pensii, după noua formulă.

Formula simplă de calcul, care le arată românilor câţi bani în plus vor primi la pensie în 2024

Pensionarii români îşi pot calcula singuri, acasă, câţi bani în plus vor primi la pensie din 2024, atunci când intră în vigoare noua lege.

Iată cum se vor calcula noile pensii ale românilor în funcție de formula din noua lege a pensiilor.

Vezi şiMarea recalculare a pensiilor. Tabelul care arată cine sunt românii cei mai defavorizaţi după majoarea din 2024

Noua formulă din legea pensiilor: valoarea punctului de referință (VPR) înmulţit cu numărul de puncte de pensie pe care le aveți în decizia de pensionare.

Astfel, fiecare pensionar român îşi poate calcula singur, acasă, noua pensie pe care o va primi din 2024.

Pentru românii care nu ştiu valoarea punctului de referință (VPR), acesta este egal cu punctul de pensie (care în 2024 va fi acesta 2.031 lei, dacă Guvernul va majora punctul de pensie cu 13,8% așa cum spune premierul Marcel Ciolacu) împărțit la 25 de ani de cotizare, pentru că acesta este numărul de ani mediu de cotizare, şi este egal cu 81 de lei.

Formula de calcul pentru pensie 

VPR x numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) = 2031 : 25 = 81.

După ce aţi aflat care este VPR, vă uitați în decizia de pensionare și pur și simplu înmulțiți 81 de lei cu numărul total de puncte din decizia de pensionare și o să obţineţi pensia pe care o veți avea după această nouă formulă.

×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close