Antena 3 CNN Economic Companii Aramco, gigantul petrolier saudit, devine investitor în România

Aramco, gigantul petrolier saudit, devine investitor în România

Gigantul petrolier saudit Aramco va intra într-o asociere cu Renault și chinezii de la Geely Automobile și va deține 20% din producția de motoare a Dacia, precum și din centrele de cercetare din România.

Aramco, gigantul petrolier saudit, devine investitor în România
Sursa foto: Facebook/Aramco
de Georgiana Adam    |    17 Ian 2023   •   08:39

Compania franceză ar rămâne astfel asociat minoritar pe acest segment, dar va controla în continuare producția de automobile românești.

Renault și Geely Automobile din China sunt pe punctul de a finaliza un acord în urma căruia Aramco, producătorul de petrol din Arabia Saudită (deținut de stat) va primi 20% din grupul care face motoare pe benzină și hibride pentru cele două firme de automobile, se arată într-un raport exclusiv al Reuters.

În urma investiţiei, Renault și Geely își vor diminua la câte 40% participația la entitatea care va deține Renault Mecanique Roumanie (uzinele de motoare și cutii de viteză), precum și centrele de cercetare, proiectare și testare de la București și de la Titu. 

Renault păstrează în continuare uzina de asamblare de autovehicule de la Mioveni, precum și fabrica de șasiuri, dar devine acționar minoritar la uzina de motoare și la celelalte entități asociate Dacia-Renault din România, care în total au aproape 2.000 de angajați.

Renault și Geely au refuzat să comenteze informațiile.

Potrivit unui document al celor trei companii, văzut de Reuters, se urmărește înființarea în acest an a unei companii de propulsoare cu o capacitate de producție anuală de peste "cinci milioane de motoare și transmisii hibride și cu emisii reduse".

Investiția Aramco, care este cea mai mare companie de petrol din lume, ar fi folosită pentru a sprijini dezvoltarea tehnologiilor care ar prelungi viața motoarelor pe benzină și a celor hibride, într-un moment în care majoritatea producătorilor auto se concentrează pe trecerea la vehicule pur electrice. 
 

×
Subiecte în articol: Aramco Renault Dacia
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close