Antena 3 CNN Economic Companii Forbes: Gruia Stoica, premiu pentru cel mai dinamic om de afaceri

Forbes: Gruia Stoica, premiu pentru cel mai dinamic om de afaceri

Forbes: Gruia Stoica, premiu pentru cel mai dinamic om de afaceri
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    27 Oct 2013   •   23:29

Preşedintele Grampet Group, Gruia Stoica, a primit din partea Forbes premiul "Cel mai dinamic om de afaceri", după ce compania pe care o conduce, Grampet Group, a participat la nu mai puţin de patru privatizări internaţionale ale unor operatori feroviari de transport de marfă, în doar primele opt luni ale acestui an, potrivit unui comunicat al grupului.

"Sunt onorat să primesc acest premiu, pe care vreau să-l dedic managementului Grampet Group-Grup Feroviar Român, celor 9.000 de angajaţi ai Grupului, precum şi echipelor de lucru şi de negociere care, în doar 8 luni de zile, au avut de gestionat nu mai puţin de patru privatizări majore, strategice, în patru ţări, patru culturi diferite: privatizarea din România a CFR Marfă, privatizarea din Croaţia a HZ Cargo, privatizarea din Bulgaria a BDZ Cargo şi privatizarea din Grecia a TRAINOSE. Este o activitate dificilă chiar şi pentru cele mai mari dintre companiile globale (...)", a precizat Gruia Stoica, potrivit Agerpres.

Privatizarea CFR Marfă a eşuat, după ce clauzele suspensive de care era condiţionată finalizarea tranzacţiei nu au fost îndeplinite, iar cumpărătorul, Grup Feroviar Român, nu a plătit întreaga sumă licitată până la 14 octombrie, când era data-limită prevăzută în Hotărârea de Guvern

Până pe 14 octombrie, GFR plătise MInisterului Transporturilor 30 de milioane de euro (o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro) din cele 200 de milioane de euro la care s-a angajat. În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Gruia Stoica: Particip şi de 100 de ori la privatizarea CFR Marfă

Ponta: Privatizarea CFR Marfă, amânată pentru 2014

Citeşte şi Ministerul Transporturilor va returna integral cei 30 de milioane de euro plătiţi de GFR pentru CFR Marfă


×
Subiecte în articol: Gruia Stoica cfr marfa
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close