Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Cele mai noi tendinţe în saloane – aspiratoarele incorporabile

Cele mai noi tendinţe în saloane – aspiratoarele incorporabile

Aspiratoarele incorporabile sunt unele dintre cele mai noi tendinţe din domeniul nail art, datorită versatilităţii lor, dar şi datorită modului ergonomic în care se vor monta pe masa de lucru.

Cele mai noi tendinţe în saloane – aspiratoarele incorporabile
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Apr 2023   •   15:29

Cu ajutorul aspiratoarelor vei putea să menţii zona de lucru mai curată, contribuind astfel la confortul propriu, dar şi al clientei care va fi fericită pentru că va rămâne departe de tot praful care se ridică în momentul pilirii unghiilor. Utilizând un aspirator manichiura va fi mult mai uşor să obţii acest confort în salonul tău.

Avantajele utilizării aspiratoarelor incorporabile

În momentul în care cumperi un aspirator unghii incorporabil de la Hotnails vei obţine mai multe avantaje. Spre exemplu, poţi face economie pe masa de lucru, ceea ce îţi va aduce un plus de spaţiu pentru toate obiectele pe care le utilizezi. Locul în care lucrezi nu va mai părea înghesuit şi nici nu va fi nevoie să pui clienta să îşi limiteze mişcările. Puterea de aspirare este între 60 şi 130 W, cel mai puternic aspirator din România se afla la Hotnails şi este disponibil în 2 modele – unul cu capac din inox de tip oglinda sau unul cu capac vopsit în câmp electrostatic. Alegerea depinde exclusiv de tine şi de modul în care unul din cele două produse se va integra în spaţiul de lucru.

Pe hotnails.ro vei găsi toate aspiratoarele grupate în cateogrii – hobby, profesionale şi semiprofesionale iar preţul diferă în funcţie de tipul de aspirator pe care îl alegi, cele mai scumpe fiind cele profesionale, care fac faţă chiar şi celei mai intense utilizări. Indiferent dacă achiziţionezi un aspirator unghii 100W sau un aspirator mai puţin puternic, alegerea trebuie să fie făcută doar după ce ai conştientizat care sunt de fapt nevoile tale. Acest aspirator poate fi găsi şi pe aspirator-unghii.ro.

Tot la hotnails.ro vei găsi şi cei mai buni saci pentru aspiratoare de unghii cu strat dublu şi la finalul comenzii vei primi un cadou cum ar fi oja semipermanent sau gelurile paint toate fiind autorizate CPNP. Având în vedere toate aceste avantaje, este mult mai uşor acum să ajungi la produsele de care ai nevoie rapid şi eficient şi să te bucuri de rezultate în salonul tău. Un salon care se respectă va pune tot timpul confortul clientului , eleganta si curatenia pe primele locuri.

Cum poţi întreţine aspiratorul de unghii

Uneori, din cauza neatenţiei se pot întâmpla multe accidente. În cazul în care in aspirator se scurg lichide este necesar să îl cureţi imediat şi să îl deconectezi de la sistemul electric. Cu siguranţă nu vrei ca după ce ai cumpărat un aspirator puternic pe care ai plătit destul de mult, acesta să se ardă din cauza contactului cu lichidele. Scoate praful din sac atunci când acesta se umple 50 - 60% sau schimbă sacii cu totul în funcţie de tipul de aspirator pe care îl ai. La finalul zilei, curata paletele aspiratorului cu un spray cu aer comprimat şi asigură-te că praful nu se depune pe el. Evita contactul cu umiditatea pentru că tot acel praf care se afla pe aspiratorul tău se va solidifica şi se va transforma într-o mâzgă densă ce vă împiedica buna funcţionare a aspiratorului.

 

×
Parteneri
ANM anunţă cum va fi vremea în iunie
x close