Antena 3 CNN Economic Facturi uriașe pentru români lunile următoare! Guvernul amână ordonanța pe energie

Facturi uriașe pentru români lunile următoare! Guvernul amână ordonanța pe energie

Guvernul amână până în ianuarie schimbările din piața Energiei. Asta înseamnă că românii care nu sunt protejați de ordonanța în vigoare vor avea costuri uriașe la energie electrica.

Facturi uriașe pentru români lunile următoare! Guvernul amână ordonanța pe energie
Sursa foto: asociatiaenergiainteligenta.ro
de Laura Dinu    |    28 Oct 2022   •   11:57

Coaliția de guvernare nu mai finalizează OUG privind reglementarea pieței energiei până la început de noiembrie. Potrivit surselor, abia la sfârșit de noiembrie va fi adoptata de guvern și va intra în vigoare abia din ianuarie.

Asta înseamnă că cei care sunt și acum afectați, cei care nu sunt protejați de ordonanța în vigoare, bolnavii care au acasă aparatură medicală, bisericile, transportul public, serviciile comunale, vor avea costuri uriașe la energie electrică. Iar aceste costuri se vor răsfrânge asupra consumatorilor.  

Asta deși coaliția de guvernare susținea că până la sfârșit de noiembrie va reglementa piața de energie. Până atunci, doar consumatorii casnici nu au probleme. 

Cât vor plăti românii pe energie de la 1 ianuarie 2023. Piața nu va fi reglementată, ci ”semi-reglementată”

În urma discuțiilor premierului Nicolae Ciucă cu președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, Guvernul României va trebui, ca până la finalul lunii noiembrie, să vină cu o nouă ordonanță de urgență în ceea ce privește energia.

Ordonanța de urgență presupune o semi-reglementare pe piața energiei. Asta înseamnă că nu va fi o reglementare clasică, ci va avea și o componentă de piață liberă, sau o piață ”administrată”.  

Astfel, pentru consumatorii casnici, schimbările nu vor fi foarte mari. Prețurile vor fi de 0,68 și 0,80 de lei, așa cum a fost și până acum, însă se va găsi un preț fix și pentru cei 700.000 de consumatori casnici care nu se încadrează la un consum lunar de până în 255 KWh. 

Nicolae Ciucă: ”Avem o veste foarte bună!” România primește bani pentru compensarea prețului la energie

România va primi 2,5 miliarde de euro din fondul de coeziune pentru sărăcie energetică, crearea locurilor de muncă, IMM-uri și persoane vulnerabile.  

”Avem o veste foarte bună de la Comisia Europeană, care a disponibilizat 10% din Fondurile de Coeziune, la nivelul întregii Uniuni discutăm de aproximativ 40 de miliarde de euro, bani care vor fi alocați pentru sărăcia energetică, pentru asigurarea capitalului de lucru pentru IMM-uri și desigur pentru susținerea cetățenilor vulnerabili”, a spus Nicolae Ciucă.   

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a explicat că acești bani de la Comisia Europeană pot fi utilizați inclusiv pentru compensarea facturilor.  

 

×
Subiecte în articol: facturi energie
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close