Antena 3 CNN Economic INCOME: În top, la case şi maşini

INCOME: În top, la case şi maşini

INCOME: În top, la case şi maşini
Sursa foto: Foto: Agerpres
11 Ian 2014   •   16:15
Anul trecut, ca niciodata, in lume, s-au vândut 2,6 maşini noi la fiecare secundă. În România, lucrurile nu au fost tocmai roze, chiar daca Dacia a avut un an fabulos.
 
Dacă trio-ul Marea Britanie, Germania, Franţa încă reprezintă 80% din piaţa imobiliară din Europa, interesul investitorilor a crescut si pentru alte pieţe, printre care şi cea bucureşteana. 
 
Trendul din 2013 a creat perspective pozitive pentru acest an, spun specialiştii în domeniu. Aceştia au in vedere în special evoluţia în sectorul chiriilor, unde randamentele sunt mult mai mari comparativ cu alte pieţe din Europa Centrală şi de Est. Cu toate astea, accesul limitat la credite rămâne principala barieră pentru investiţii, în special pentru investitorii locali. 
 
La nivel naţional, situaţia nu este atat de bună, valoarea tranzacţiilor imobiliare din România a totalizat anul trecut doar 335 milioane de euro, totusi, în creştere cu 10% faţă de 2012.
 
În ceea ce priveşte domeniul auto, aproape toţi dealerii de la noi au înregistrat anul trecut scăderi ale vânzărilor. Per total, s-au vândut de aproape 5 ori mai puţine maşini noi decât în cel mai bun an din România, 2008. 
 
Dacia a reuşit insa să îngenuncheze concurenţa, cu 17.500 de masini vândute, în creştere cu 7% faţă de 2012. În TOP 3 mai sunt Volkswagen, apoi Renault, ambele în scădere cu 20% în medie. Piaţa a fost susţinută de importurile de masini second-hand. Statisticile arată că în 2013 au fost înscrise aproape 58.000 de maşini noi şi peste 220.000 la mâna a doua.
 
La nivel global, însă, vânzările auto au depăşit pentru prima dată pragul de 80 de milioane de unităţi, în 2013. Un sfert s-au vândut doar în China. Piaţa chineză a avansat anul trecut cu 14%, la aproape 22 de milioane de unităţi, în timp ce Statele Unite au urcat cu 7,6%, la 15,6 milioane de autovehicule.
 
Analiştii estimează că vânzările vor urca la 85 de milioane în acest şi vor avansa gradual până în 2018, când ar urma să depăşeasacă pragul de 100 de milioane.
 

×
Subiecte în articol: case masini Dacia lucruri România
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close