Antena 3 CNN Economic Se dau bani de la stat. Cine sunt românii care primesc 15.000 de lei

Se dau bani de la stat. Cine sunt românii care primesc 15.000 de lei

Legumicultorii vor beneficia în 2023 de un ajutor pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate, plafonul maxim alocat în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2023 pentru această schemă de sprijin fiind de 262,999 milioane de lei.

Se dau bani de la stat. Cine sunt românii care primesc 15.000 de lei
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Dec 2022   •   21:15

Potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul MADR, ajutorul de minimis este de cel mult 3.000 de euro pe beneficiar.

Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2023, pentru susţinerea producţiei de tomate în spaţii protejate, cultivate în Ciclul I de producţie şi este destinată producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să solicite ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre, să utilizeze o suprafaţă cumulată de minimum 1.000 mp/ciclu de producţie, cultivată exclusiv cu tomate în spaţii protejate, să marcheze suprafaţa prevăzută la loc vizibil, cu o placă indicator, să obţină producţia minimă corespunzătoare culturii înfiinţate.

Bani pentru cultivarea de tomate în spaţii protejate

De asemenea, beneficiarii trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate, în anul 2023 şi să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, să facă dovada obţinerii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcţie de forma de organizare, să facă dovada obţinerii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcţie de forma de organizare şi să obţină tomate care nu depăşesc conţinutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide, condiţie care se verifică conform prevederilor din proiectul de hotărâre.

Producţia minimă prevăzută este de 3.000 kg/1.000 mp, iar valorificarea producţiei se face până la data de 10 iunie inclusiv. Pentru suprafaţa prevăzută iniţial se acceptă o marjă de eroare de + 50 mp rezultaţi în urma verificării în teren a suprafeţei înfiinţate cu tomate.

Dovada obţinerii producţiei de tomate obţinute în spaţii protejate o constituie copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, se precizează în document.

Banii se acordă beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile

În proiectul de act normativ se menţionează că sprijinul financiar se acordă beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile şi se exprimă sub forma unei subvenţii, iar valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis este de 3.000 euro/1.000 mp/beneficiar. Acesta se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,9490 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2022, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE).

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, în anul 2023. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: legumicultori tomate ajutor
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close