Antena 3 CNN Economic Mesajul Enel pentru clienți, la o zi după ce a anunțat că pleacă din România

Mesajul Enel pentru clienți, la o zi după ce a anunțat că pleacă din România

Plecarea Enel din România nu ar trebui privită ca o tragedie, iar clienţii nu vor fi afectaţi.

Mesajul Enel pentru clienți, la o zi după ce a anunțat că pleacă din România
Sursa foto: Getty
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Noi 2022   •   10:52

Enel îi liniștește pe milioanele de clienți din România. La o zi de la anunțul că pleacă de pe piața din țara noastră, reprezentanții companiei transmit că activitățile operaționale vor continua, iar clienții finali nu vor fi afectați.

”Toate activitățile operaționale ale Enel în România se desfășoară și vor continua să se desfășoare în mod normal, fără a afecta clienții finali care vor beneficia în continuare de toate serviciile și produsele cu care sunt obișnuiți”, se arată într-o declarație a reprezentanților ENEL România.

Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day.

Enel a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări, conform strategiei actualizate a celei mai mari companii italiene de utilităţi prezentate marţi.

×
Subiecte în articol: Enel România
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close