Antena 3 CNN Economic Ministerul Finanțelor anunță că sistemul RO e-Factura este operațional: "Locul facturii pe hârtie rămâne doar în arhive"

Ministerul Finanțelor anunță că sistemul RO e-Factura este operațional: "Locul facturii pe hârtie rămâne doar în arhive"

Locul facturii pe hârtie rãmâne doar în arhive, a anunțat, joi, Ministerul Finanțelor, care pune la dispoziție sistemul de facturare electronică ce permite încărcarea, stocarea și descărcarea facturilor.

Ministerul Finanțelor anunță că sistemul RO e-Factura este operațional: "Locul facturii pe hârtie rămâne doar în arhive"
Sursa foto: Pixabay
de Mia Lungu    |    11 Noi 2021   •   18:11

Potrivit MF, un pas important pentru transformarea digitalã a relației dintre antreprenor și stat și un salt uriaș pentru transparentizarea achizițiilor publice din România este sistemul RO e-Factura. Acesta permite 100% monitorizarea, analizarea și compararea costurilor pentru achizițiile publice, în timp real.

Sistemul este operațional de joi pentru relația între companii și autoritãțile publice, iar în scurt timp va fi disponibil și pentru operațiunile comerciale exclusiv private, potrivit Ministerului.

„Digitalizarea este în egală măsură despre tehnologie, dar și despre oameni. Sperăm că angajații din sistemul public vor face acest salt și vor răspunde rapid cerințelor de astăzi ale cetățenilor. Ne propunem o schimbare de paradigmă, astfel încât să asigurăm o abordare proactivă a relației dintre instituțiile statului și cetățean în domeniul fiscal.

Sistemul RO e-Factura pus la dispoziție de Ministerul Finanțelor este catalizatorul schimbării paradigmei din administrația publică. Transparentizarea cheltuirii banilor publici și digitalizarea interacțiunii mediul privat – stat sunt obiective asumate încă de când am preluat mandatul, iar implementarea sistemului este dovada că le îndeplinim”, a declarat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu.

Pe pagina web a Ministerului Finanțelor a fost dezvoltatã o secțiune specialã dedicatã Ro e-Factura, care poate fi accesatã și direct, pe adresa http://efactura.mfinante.gov.ro/.

După o perioadă de acomodare cu lucru în platforma Ro e-Factura, aceasta va deveni obligatorie pentru toate achizițiile publice realizate în România. De asemenea, Ro e-Facturare va deveni instrumentul exclusiv pentru facturare începând, cel mai probabil, din 2023.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close