Antena 3 CNN Economic Românii scot din buzunar mai mulţi bani pentru o casă. Preţurile locuinţelor au explodat

Românii scot din buzunar mai mulţi bani pentru o casă. Preţurile locuinţelor au explodat

Românii scot din buzunar mai mulţi bani pentru o casă. Preţurile locuinţelor au explodat
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    10 Apr 2017   •   11:19

Preţurilor locuinţelor din România au crescut în ritm alert pe tot parcursului lui 2016. 

În ultima jumătate a anului, imobilele s-au scumpit şi cu peste 7%, arată datele publicate de institutul european de statistică Eurostat. Asta în condiţiile în care în primele luni, preţurile au crescut cu aproape 3% faţă de trimestrul similar al anului precedent.

În Uniunea Europeană, în ultimul trimestru al anului 2016, preţurile locuinţelor au crescut cu aproape 5%, iar în zona euro cu un procent mai puţin. În aceeaşi perioadă, cele mai mari majorări au avut loc în Cehia, unde preţurile au crescut cu circa 11%, dar şi în Letonia, Lituania şi Ungaria. În schimb, la polul opus, se află ţări precum Italia şi Finlanda unde modificările preţurilor locuinţelor a fost nesemnificativ.

De menţionat este, de asemenea, că în niciun stat din Uniunea Europeană nu s-au înregistrat scăderi ale preţurilor imobilelor, în ultimul trimestru.

×
Subiecte în articol: locuinte apartamente imobile
Parteneri
O nouă schemă de înșelătorie imobiliară în România
x close