Antena 3 CNN Economic Soluţia pentru a ţine ratele sub control. Ce trebuie făcut

Soluţia pentru a ţine ratele sub control. Ce trebuie făcut

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 14:51 22 Mai 2022 Modificat la 14:51 22 Mai 2022
robor
Soluţia pentru a ţine ratele sub control. Ce trebuie făcut Sursa foto: pixabay.com

La un credit ipotecar de 250.000 de lei, contractat pentru o perioada de 30 de ani, ratele dependente de ROBOR sunt cu circa 700 de lei mai mari faţă de anul trecut. Soluţia pentru rate mai mici ar fi trecerea de la ROBOR la Indicele de Referinţă pentru Creditele Consumatorilor.

Băncile nu vor însă să audă de aşa ceva. Instituţiile bancare nu au de ales, spun specialiştii.

Un avertisment vine şi de la BNR. Adrian Vasilescu spune că cei care fac pasul acesta ar putea cădea din lac în puţ.

ROBOR la trei luni creşte iar şi se apropie de pragul de 6%

Chiar dacă IRCC ajunge la 5 procente, de la 1,86%, cât e în prezent, ratele calculate în funcţie de IRCC tot vor fi mai mici decât sunt acum pe ROBOR-ul actual, spun specialiştii.

Adrian Vasilescu, veste proastă pentru români: ROBOR va crește în continuare, până la finalul anului

Calculul a fost făcut de Finzoom luând în considerare un credit de 250.000 de lei contractat pe o perioadă de 30 de ani.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close