Antena 3 CNN Economic Termenul până la care poate fi folosit cardul de energie pentru plata facturilor. Anunţul făcut de Marcel Boloş

Termenul până la care poate fi folosit cardul de energie pentru plata facturilor. Anunţul făcut de Marcel Boloş

Cardul de energie are o anumită perioadă de timp în care poate fi folosit pentru plata facturilor, iar termenul-limită începe să se apropie de final.

Termenul până la care poate fi folosit cardul de energie pentru plata facturilor. Anunţul făcut de Marcel Boloş
Sursa foto: Facebook | Marcel Bolos
de Milena Niță    |    03 Mai 2023   •   00:00

Din cei două milioane de beneficiari ai cardului de energie, 15.600 și-au compensat, cu ajutorul cardurilor de energie, costul lemnelor de foc, valoarea totală a plăților ajungând la 10,5 milioane lei.

Până în prezent, au fost emise și distribuite aproximativ 2,1 milioane de carduri de energie destinate românilor vulnerabili.

Mai exact, în perioada 20 februarie-26 aprilie 2023, peste două milioane de familii și-au achitat facturile la utilități prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăților efectuate ajungând la 464 milioane lei, informează Ministerul Investiţiilor şi proiectelor europene (MIPE).

Cele mai multe plăți s-au efectuat în București, Iași, Suceava, Bacău și Prahova.

Citeşte şiSchimbări la cardul de energie. Ce trebuie să ştie românii care primesc vouchere pentru plata facturilor

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Până acum, 15.600 familii și-au achitat facturile pentru lemne de foc prin intermediul cardurilor de energie.

Au fost trimise în aceeași perioadă 223.000 cereri de plată online, valoarea plăților procesate ajungând la 25,4 milioane lei.

De asemenea, numărul plăților efectuate direct prin intermediul poștașilor, prin deplasarea acestora la domiciliul beneficiarilor, este de 482.200, în valoare totală de 82,9 milioane lei.

Marcel Boloș: "Posesorii cardului de energie mai au la dispoziție două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe"

"Sunt deja două luni de când am început implementarea programului de sprijin pentru plata facturilor la energie și am atins pragul de două milioane de familii care au achitat facturi din sumele virate pe carduri.

Mai mult de o treime din beneficiari au făcut plăți fără să se deplaseze de la domiciliu în acest scop, fie pentru că au folosit platforma online de plată oferită de Poșta Română, fie pentru că au solicitat factorul poștal la domiciliu și au achitat cu sprijinul acestuia.

Faptul că au existat aceste trei variante de plată, dintre care două permit plata de acasă, este cu adevărat o reușită.

Reamintesc tuturor posesorilor de carduri de energie că mai au la dispoziție două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe.

De asemenea, pentru a extinde și simplifica sprijinul acordat, am finalizat proiectul de act normativ prin care se prevede compensarea prețului pentru mai multe tipuri de energie decât cele prevăzute acum: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.

Mai mult, avem în plan să permitem și achitarea de facturi mai vechi și să extindem termenul până la februarie 2022", a declarat ministrul Marcel Boloș.

Peste patru milioane de români beneficiază de cardul de energie

Peste patru milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare, și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

În baza cardului de energie se pot face plăți ale facturii în următoarele perioade:

Pentru tranșa I – valoare de 700 de lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;

Pentru tranșa II – valoare de 700 de lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la data de 27 decembrie 2023 inclusiv, sprijinul neputând fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.

Cum se face plata cu cardul de energie

Banii de pe cardul de energie nu se pot retrage, cardul nu poate fi vândut sau donat.

Sunt trei modalități de plată: cu ajutorul postașului, la oficiul poştal sau online pe site-ul Poștei Române.

1. La orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.

2. Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).

3. Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.

Concret, beneficiarii vor putea plăti online cu cardul de energie. Ei vor accesa aplicația informatică prin introducerea seriei cardului de energie și vor face plățile cu ajutorul celor trei documente necesare, cartea de identitate, cardul de energie și factura de la furnizorul de energie.

Celelalte două modalități de plată sunt la oficiul poștal și direct la poștaș.

Vezi şi: Sute de români pierd cardul de energie. Greşeala care îi lasă fără ajutorul pentru plata facturilor

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close