Antena 3 CNN Economic Sute de români pierd cardul de energie. Greşeala care îi lasă fără ajutorul pentru plata facturilor

Sute de români pierd cardul de energie. Greşeala care îi lasă fără ajutorul pentru plata facturilor

Sute de români care urmau să primească acel card de energie vor fi excluşi din lista beneficiarilor, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Protectelor Europene, Marcel Boloş.

card energie
Sute de români pierd cardul de energie. Greşeala care îi lasă fără ajutorul pentru plata facturilor Sursa foto: Monitorul Oficial/Profimedia
de Georgiana Adam    |    27 Ian 2023   •   12:00

Potrivit oficialului, este vorba despre mai mult de 500 de persoane care erau beneficiare ale cardului de energie, dar care înregistrează venituri pe loc de consum de peste 10.000 de euro.

Aceşti români vor primi notificare că au fost excluşi, a anunţat ministrul Boloş.

"E perioada în care noi culegem aceste informaţii, declaraţia pe propria răspundere, pentru că nu doar informaţiile de acolo din declaraţie sunt suficiente, urmează interogarea bazei de date la ANAF şi clarificarea situaţiei veniturilor. 

Până în 15 februarie, când noi virăm banii la Poşta Română, trebuie să avem clarificate aceste lucruri din perspectiva veniturilor pe care le realizează şi a gospodăriilor. 

Citeşte şi: Modificări la acordarea cardului de energie. Câţi români vor primi ajutor pentru plata facturilor

Noi finanţăm locul de consum şi consumul energetic la acest loc de consum şi din acest punct de vedere facem această analiză pentru că ar fi nefiresc ca acest ajutor de încălzire să meargă spre acele gospodării care, iată, din interogarea bazelor de date de la ANAF, 527 de beneficiari sunt în venituri medii nete pe persoană, pe loc de consum peste 10.000 de euro. 

Deci ar fi nefiresc. 527 de cazuri avem care au această situaţie financiară bună, peste 10.000 de euro venit mediu pe persoană pe loc de consum. 

Asta face nefiresc ca ajutorul de încălzire să fie acordat. Realizează venituri din alte surse care au fost identificate la ANAF", a mai afirmat Marcel Boloş.

El a menţionat că acele persoane figurează în evidenţele Ministerului Muncii cu venituri sub 2.000 de lei.

"Ei figurează în evidenţele Ministerului Muncii care ne livrează listele de beneficiari şi noi facem confruntarea cu bazele de date ale ANAF-ului pentru a identifica veniturile suplimentare pe care ei le realizează, pe de o parte, şi, pe de altă parte, facem confruntarea cu baza de date de la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, unde găsim toţi colocatarii care locuiesc împreună cu beneficiarii noştri şi în felul acesta determinăm venitul mediu net pe persoană de familie. 

(…) Au la adresa de domiciliu fie membri ai familie, co-locatari care realizează venituri, cele mai multe sunt din tranzacţii pe piaţa de capital sau venituri din tranzacţii de acţiuni, ca să dau câteva exemple în care ajunge cu acest venit mediu net pe persoană, pe familie la peste 10.000 de euro.

În evidenţe la Ministerul Muncii figurează cu aceste venituri sub 2.000 de lei, dar locuiesc împreună cu membri ai familiei sau cu alţi co-locatari care realizează venituri din diverse surse şi media acestor venituri trece de 10.000 de euro", a mai transmis Marcel Boloş.

Cum plăteşti factura online cu cardul de energie. Explicaţii concrete, pas cu pas, pentru toţi românii

Cum se acordă ajutorul pentru plata facturilor la energie

Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare.

Servicii/produse care se pot plăti: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Cum se utilizează cardul de energie

Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. 

Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

S-au schimbat cardurile de energie. Cum arată documentele cu care românii vor plăti facturile

Nici nu au fost distribuite, că deja au fost modificate. Modelul cardurilor de energie a fost deja schimbat, recent, prin ordin de ministru, după ce pe 1 februarie urmează să înceapă distribuirea lor.

Noul ordin de ministru, MIPE nr. 139/2023, publicat în Monitorul Oficial, conține nu numai noul model al cardului de energie, dar și noul model al certificatului de validare a datoriei, act necesar pentru plata restanțelor.

Acum câteva zile, prin Ordinul MIPE 75/2023, modelul celor două acte a fost schimbat.

Cum iau românii cardul de energie pentru plata facturii. Marcel Boloş: "E nevoie de trei documente"

Oamenii sunt puși din nou pe drumuri. Ca să își poată lua cardul pentru ajutorul la plata facturilor la energie, românii trebuie să treacă mai întâi pe la administratorii de blocuri.

Deși trebuia să fie un sistem simplu de ajutorare a statului pentru oamenii care încă sunt racordați la sistemul public de încălzire, noua modalitate de decontare a facturilor la energie a dat peste cap atât administratorii de blocuri, cât și locuitorii care încă beneficiază de acest serviciu. 

Pe de o parte, administratorii de blocuri trebuie să scoată din factura de întreținere costul la încălzire pe fiecare apartament în parte și pe fiecare beneficiar.

Mai apoi, trebuie să facă o declarație prin care se arată faptul că aceștia beneficiază de ajutorul statului în valoare de 1400 de lei și cu acea declarație, cu acel card primit din partea statului, dar și cu buletinul, oamenii trebuie să meargă la un ghișeu poștal.

Acolo, românii depun toate documentele și, prin mandat poștal, statul își recuperează banii din contul fiecărei persoane alocat. 

"Acest certificat de validare a datoriilor este specific numai pentru încălzirea în sistem centralizat. Pentru căldura de la bloc avem peste 190.000 de asociații de proprietari. 

E nevoie de trei documente: cartea de identitate, cardul de energie și acest certificat de validare a datoriilor, care se prezintă oficiantului poștal.

Se eliberează apoi o dovadă privind operațiunile de servicii de mandat poștal", a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea prețurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:

- 700 de lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;

- 700 de lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

×
Subiecte în articol: marcel bolos venituri cardul de energie
Citește mai multe din Economic
» Vezi toate știrile din Economic
Cele mai noi știri
Parteneri
x close