Topul știrilor economice ale săptămânii: zeci de milioane de euro pentru tinerii antreprenori

de Bianca Voinea    |    12 Iul 2020   •   12:40
Topul știrilor economice ale săptămânii: zeci de milioane de euro pentru tinerii antreprenori

Topul știrilor economice ale săptămânii 6-12 iulie 2020 a fost prezentat de Bianca Voinea în cadrul rubricii BizSchool, în emisiunea Income de la Antena 3.

Zeci de milioane de euro pentru sprijinul tinerilor antreprenori

"Este o veste bună pe care vreau să o aduc în discuție. Executivul a adoptat hotărârea de Guvern privind aprobarea programului național Inotech Student. Practic, 20 de milioane din care trei milioane de euro sunt suportați de la bugetul de stat și 17 milioane de euro fonduri europene pentru finanțarea programelor de antreprenoriat pentru tinerii studenți. Este un lucru bun și ce merită menționat pentru că sprijină, în contextul actual în care criza economică, criza socială, criza sanitară, afectează chiar acest avânt al tinerilor antreprenori", a declarat Radu Delicote, marketing specialist.

Impactul economic al măsurilor restrictive asupra turismului românesc, dar și asupra celui elen

"Sunt atent la informațiile care vin deopotrivă de la Atena și de la București. Atena este îngrijorată cu privire la cifrele care se înmulțesc îngrijorător de la zi la zi. Numărul de infectați din Bulgaria și România îi face pe greci să fie mult mai atenți și chiar să se gândească la măsuri suplimentare impuse cetățenilor bulgari și români care doresc să își facă vacanțele în Grecia, așa cum au făcut cu Serbia. Iar autoritățile de la București se gândesc cum să facă să combată sporirea agravată și alarmantă a numărului de infectați cu COVID-19. Ori, aceste restricții, dincolo de rolul lor în combaterea pandemiei, pot avea urmări serioase în plan economic", a precizat Daniel Apostol, analist economic.

Pentru ce tehnologie este dispusă Uniunea Europeană să investească miliarde de euro în sectorul energetic

"Cred că cea mai importantă știre a săptămânii în sectorul energetic vine de la nivel european și anume că Comisia Europeană a dat publicității strategia de dezvoltare a tehnologiilor pe bază de hidrogen. Poate că oamenii trebuie să înțeleagă de ce o știre importantă. Hidrogenul e un combustibil al viitorului. În contextul reducerii depedenței de combustibil fosil și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, Comisia Europeană mizează pe două tehnologii importante: producția de electricitate din surse regenerabile și producția de hidrogen, care trebuie să fie un hidrogen curat, adică tot din surse regenerabile", a explicat Radu Dudău, director Energy Policy Group.

Parteneri
x close