Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, joi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an. În același timp, BNR și-a revizuit prognoza privind inflația, atincipând că în ultimele luni ale anului 2026 va crește din nou pe fondul scumpirii energiei și combustibililor, dar și al deprecierii monedei naționale, relatează Agerpres.
Inflația va continua să crească ușor până la finalul anului, urmând să scadă gradual pe parcursul anului 2027 și va ajunge în ținta BNR în primul trimestru din 2028, conform Raportului asupra inflaţiei, ediţia noiembrie 2026, aprobat joi de Consiliul de administraţie al instituţiei.
„Potrivit prognozei din Raport, rata anuală a inflaţiei se va mări uşor în ultimele luni ale anului curent, în principal pe fondul influenţelor aşteptate să decurgă din scumpirile recente ale combustibililor şi energiei şi din evoluţia cursului de schimb al leului.
Ea se va înscrie însă ulterior pe o traiectorie gradual descrescătoare, reintrând în interiorul intervalului ţintei în trimestrul I 2028, sub impactul efectelor de bază dezinflaţioniste asociate creşterilor de preţuri provocate în 2026 de şocul energetic şi de seceta severă, precum şi în condiţiile intensificării presiunilor dezinflaţioniste ale factorilor fundamentali, îndeosebi a celor din partea deficitului de cerere agregată; acesta este aşteptat să se adâncească şi în semestrul II 2026 - în contextul corecţiei bugetare, dar şi al crizei energetice -, şi să se restrângă treptat ulterior, pe o traiectorie vizibil mai ridicată totuşi decât cea previzionată anterior”, a transmis BNR într-un comunicat de presă.
Avertismentul BNR
Banca centrală atrage atenţia că estimările sale ar putea fi modificate deoarece „incertitudini şi riscuri decurg însă pe mai departe din evoluţia viitoare a preţului energiei electrice, precum şi din traiectoria cotaţiei ţiţeiului, cu implicaţii asupra cotaţiilor altor materii prime şi asupra preţurilor internaţionale ale unor bunuri intermediare şi finale”.
De asemenea, incertitudini rămân asociate măsurilor care ar putea fi adoptate pentru continuarea consolidării bugetare dincolo de anul curent, în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu Comisia Europeană şi cu procedura de deficit excesiv.
Potrivit BNR, conflictul din Orientul Mijlociu şi criza energetică reprezintă în continuare surse de riscuri pentru activitatea economică şi evoluţia inflaţiei pe termen mediu.
„Incertitudini şi riscuri notabile la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să genereze însă şi conflictul din Orientul Mijlociu şi criza energetică, prin efectele potenţial exercitate, pe mai multe căi, asupra puterii de cumpărare şi încrederii consumatorilor, precum şi asupra activităţii şi profiturilor firmelor, inclusiv prin afectarea dinamicii economiilor şi a inflaţiei la nivel european/mondial şi a percepţiei de risc faţă de regiune, cu impact asupra costurilor de finanţare”, se menţionează în comunicat.
Totodată, BNR consideră deosebit de relevante deciziile de politică monetară ale Băncii Centrale Europene şi Rezervei Federale a SUA, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune.
BNR: Fondurile europene sunt esențiale
Banca centrală a subliniat că absorbţia şi utilizarea la maximum a fondurilor europene sunt esenţiale pentru contrabalansarea parţială a efectelor contracţioniste ale consolidării bugetare şi ale conflictului din Orientul Mijlociu, precum şi pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice.
BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an
Tot joi, CA-ul BNR a decis să mențină dobânda cheie la nivelul de 6,50% pe an.
Membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an, precum şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
„De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Deciziile CA al BNR vizează asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.
Consiliul de administraţie reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru stabilitatea macroeconomică şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse”, a transmis BNR.
BNR a precizat că monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu, în condiţii de păstrare a stabilităţii financiare.
Rata dobânzii de politică monetară se află la nivelul de 6,50% pe an din august 2024.
Următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 19 ianuarie 2027.