Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Adrian Oianu, consilier PNL Sector 1, despre situația de la spitalul de copii: ”Doamna primar ignoră nevoile cetățenilor”

Adrian Oianu, consilier PNL Sector 1, despre situația de la spitalul de copii: ”Doamna primar ignoră nevoile cetățenilor”

Adrian Oianu, consilier PNL Sector 1, a declarat la ”News Hour with CNN” de la Antena 3 că primarul Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, ignoră problemele și nevoile cetățenilor.

Adrian Oianu, consilier PNL Sector 1, despre situația de la spitalul de copii: ”Doamna primar ignoră nevoile cetățenilor”
Sursa foto: Captură Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Iul 2021   •   19:30

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a tăiat finanțarea pentru serviciul de pază al Spitalului de copii ”Grigore Alexandrescu”, a promis că va rezolva problema aerului condiționat dintr-un pavilion, dar totul a rămas la capitolul promisiuni.

Ca să se construiască un spital de copii nou este nevoie de avize pentru demolarea unor clădiri care stau să cadă. Nici aceste acte nu au fost emise.

Doamna primar nu vorbește cu presa, ci scrie doar pe Facebook. Jurnaliștii de la ”News Hour with CNN” au stat ore întregi în fața primăriei și au fost ignorați chiar și de reprezentanții biroului de presă.

Oricât de mult au încercat să stea de vorbă cu primarul Sectorului 1, demersul a părut a fi o misiune imposibilă. Primul răspuns primit: ”Sunt într-o ședință”, iar al doilea răspuns, cel cu care s-au obișnuit toți cetățenii, ”Așteptați, vă caut eu”.

Adrian Oianu, consilier PNL Sector 1, a vorbit în eclusivitate la ”News Hour with CNN” depre situația critică de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”.

”M-am uitat, cu gura căscată, la ce se întâmplă acolo”

”M-am uitat chiar acum, cu gura căscată, la ce se întâmplă acolo și aș vrea pe această cale să-l asigur pe domnul director (n.r. - al Spitalului ”Grigore Alexandrescu”) că doamna primar nu e singură. Așa cum până acum am reușit să o ghidăm să o apuce într-o direcție în care să apuce să și facă unele lucruri pe care le-a promis, așa o să facem și în continuare.

Noi, consilierii de la PNL, am și amendat un proiect în direcția asta, în care am spus că neapărat trebuie finanțate toate spitalele din Sectorul 1 și primăria trebuie să se ocupe. Doamna primar a promis, dar noi nu ne ținem după ce a promis, că a promis multe și nu s-au întâmplat. Noi vă asigurăm că doamna primar nu e singură. Noi suntem acolo să avem grijă ca totul să fie legal și să avem grijă ca cetățenii din acest sector, pentru care eu am intrat în politică, să nu mai treacă prin abuzul și delăsarea prin care au trecut în astea 8 luni, în care am avut două crize ale gunoiului și în care șobolanii încă sunt pe stradă.

Domnul director de la spital, vă transmitem cu această ocazie că suntem foarte vigilenți, o să încercăm să impunem pein consiliu amendamente care să o pună pe doamna primar în situația în care să nu mai poată să dea înapoi.

”Doamna primar poate să finanțeze tot”

(...) Lucrurile au avansat un pic, doamna primar a promis că va finanța aceste spitale și, mai ales, ”Grigore Alexandrescu”. Nici în primărie nu mai există pază deloc. Probabil că e o sensibilitate pe partea asta pe care o are doamna primar legată de pază. Dincolo de asta, a făcut o interpelare cu o cerere la Primăria Capitalei, la domnul Nicușor Dan, să ceară o aprobare ca să poată să finanțeze spitalele, să poată să facă un protocol. Domnul Nicușor Dan i-a răspuns foarte clar că nu are nevoie de această aprobare de la el, nu are nevoie de nimic. Doamna primar are Hotărâre de Consiliu Local, aprobată de noi, prin care poate să finanțeze tot.

Vom avea grijă ca să se întâmple. Pentru că cea mai mare problemă pe care o avem cu doamna primar este că uită de cetățeni, ignoră problemele cetățenilor și de multe ori promite lucruri care nu se mai întâmplă, cum ar fi finanțările”, a declarat Adrian Oianu la Antena 3.

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close