Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Oraşul din România unde s-a deschis un nou aeroport internaţional. Investiția totală a fost de 180 de milioane de lei

Oraşul din România unde s-a deschis un nou aeroport internaţional. Investiția totală a fost de 180 de milioane de lei

După doi ani de modernizări un nou aeroport internațional a fost inaugurat de autorități. Poate procesa 400 de pasageri pe oră, are o pistă mai lungă şi poate primi atât zboruri de linie cât şi curse charter.

de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Apr 2024   •   22:00

Vorbim despre Aeroportul Internaţional "Delta Dunării", din Tulcea, al doilea aeroport de acest tip din Dobrogea, alături de Mihail Kogălniceanu din Constanţa.

Ca urmare a construcției noului terminal, capacitatea de procesare a pasagerilor pe Aeroportul Tulcea a crescut de la 50 persoane/oră, așa cum a funcționat în ultimii ani, până la 400 persoane/oră. Astfel, aeroportul răspunde, în acest moment, standardelor cerute de companiile aeriene, pentru operarea de zboruri regulate și în regim charter.

"Acest terminal este dotat cu toate facilitățile pentru procesarea pasagerilor, respectă standardele Schengen și non-Schengen. Deci avem două terminale Schengen și non-Schengen, un pod mobil. Acest pod mobil nu este util pentru că reglementările privind spațiu Schengen ne impun ca între o aeronavă care operează în Schengen și una care operează non-Schengen trebuie să existe o distanță minimă de 200m", spune Stoian Vâlcu, director Aeroportul Tulcea

Investiția totală a fost de 180 de milioane de lei, în doi ani. Deocamdată nu are contractat niciun zbor, dar faptul că respectă normele Shengen le dă speranțe administratorilor.

"De astăzi încolo aeroportul primește tot ce trebuie să primească un aeroport modern. Deci, din acest moment putem vorbi de zboruri de curse în Europa și atât curse interne în țara noastră", spune  Horia Teodorescu, preşedinte CJ Tulcea

Reacţia ministrului Transporturilor

 "Aceste trei aeroporturi s-au mișcat foarte bine în perioada următoare și Clujul va finaliza investiția. Asta este un lucru care merită a fi lăudat.

Eu sunt optimist că atâta timp cât această investiție s-a făcut, s-a creat cadrul necesar astfel încât trafic pe aeroportul din Tulcea să fie unu mulțumitor", a spus Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Aeroportul internațional Tulcea are acum toate şansele să poată deveni poarta de intrare în Delta Dunării pentru turiștii internaţionali.

 "Hard-ul e pus la punct, nu cred că aici e problema. Problema este să atragem turiști și asta e treaba noastră, a tuturor, a operatorilor din turism. Nu mai e treaba doar aeroportului sau doar a Consiliului Județean sau doar a Primăriei sau doar a operatorilor din turism. E treaba noastră, a tuturor", a spus Dragoş Anastasiu, fondator operator turistic

Alături de construcția noului terminal, investiția Consiliului Județean a vizat și modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare, a căii de rulare și construirea unei platforme dedicate activităților de degivrare a aeronavelor.

×
Subiecte în articol: aeroport internațional Tulcea
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close