Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Un bărbat ajuns la spital cu o simplă răceală a trecut prin 22 de operaţii. Care este starea lui de sănătate

Un bărbat ajuns la spital cu o simplă răceală a trecut prin 22 de operaţii. Care este starea lui de sănătate

Un bărbat care a ajuns la spital cu o simplă răceală a ajuns să treacă prin 22 de operaţii în doar patru luni.

Un bărbat ajuns la spital cu o simplă răceală a trecut prin 22 de operaţii. Care este starea lui de sănătate
Sursa foto: Antena 3 CNN
31 Mar 2023   •   18:51

Pacientul care a suferit 22 de intervenţii chirurgicale în doar patru luni a fost salvat de o echipă de medici din Cluj.

Tudor a ajuns la spital cu o simplă răceală, însă aceasta a evoluat neaşteptat, iar bărbatul a stat internat 80 de zile la ATI cu şanse minime de supravieţuire.

Tudor s-a prezentat la spital cu o simplă amigdalită, însă, inexplicabil această afecţiune a degenerat şi a condus la insuficiență renală, circulatorie şi hepatică. În plus, a dezvoltat şi o infecție gravă la un picior.

"Am avut o răceală, bănuind că prin gât am luat acest streptococ. S-a localizat aici jos la picior și nu mi-am dat seama că timp de o săptămână am dus infecția, până când mi s-a umflat foarte tare piciorul. S-a înnegrit", a declarat tânărul.

Citeşte şi: ”E cadavru viu!” El este Ionuț, tânărul de 31 de ani care se află de 2 luni în comă profundă, după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea

Tudor a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, în data de 11 ianuarie, de unde a fost transferat pe Secția de Terapie Intensivă pentru următoarele patru săptămâni.

Abordarea multidisciplinară a cazului a adus împreună mai mulţi medici specialişti ai spitalului, care, în ciuda şanselor mici de supravieţuire, au continuat timp de aproape trei luni să lupte pentru viaţa lui Tudor.

Tudor a suferit un număr de 22 intervenții chirurgicale, a trecut prin 250 de ore de filtrare a toxinelor din sânge și au fost folosite cantități foarte mari de sânge pentru transfuzii.

×
Subiecte în articol: operatii spital raceala
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close