Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Magazine Cel mai cel mai mare producător de pâine din România, vândut mexicanilor. Suma uriașă care a fost plătită

Cel mai cel mai mare producător de pâine din România, vândut mexicanilor. Suma uriașă care a fost plătită

Cel mai mare producător de pâine din România, tocmai a fost vândut unui gigant internațional. Grupul mexican care a preluat afacerea a plătit o avere.

Cel mai cel mai mare producător de pâine din România, vândut mexicanilor. Suma uriașă care a fost plătită
Sursa foto: Gettyimages | koldo studio
de Ioana Mircea    |    15 Ian 2023   •   14:06

Vel Pitar, cel mai mare producător e pâine din România, a fost vândut grupului mexican Bimbo, un gigant al acestei industrii. Prețul vânzării se ridică la aproape 200 milioane euro.

Se pare că tranzacția este deja finalizată și urmează a fi anunțată săptămâna viitoare pe bursa mexicană, unde este listat grupul Bimbo.

În 2021, ultimul an raportat, Vel Pitar a avut afaceri de 586,2 milioane lei și un profit net de 68,5 milioane lei, cu peste 1.900 de angajați. Compania a fost lansată pe piață în 2001, după ce Broadhurst Investment a preluat companiile românești din industria panificației Mopariv Vâlcea și Berceni București și le-a unit sub acest brand, alături de fabricile Granpan Tecuci și Panegrano Cluj.

Grupul mexican Bimbo este pe piață din 1943 și reprezintă unul dintre cele mai importante la nivel global, cu operațiuni în 33 de state din America, Europa, Asia și Africa și 197 de brutării, având afaceri anuale de circa 15 miliarde dolari. În Europa mai este prezent în Spania, Franța, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Rusia, Elveția și Ucraina, potrivit profit.ro.

×
Subiecte în articol: Vel Pitar
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close