Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Secretul succesului, dezvăluit de două eleve care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat: "Orice este posibil"

Secretul succesului, dezvăluit de două eleve care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat: "Orice este posibil"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:07 07 Iul 2023 Modificat la 18:13 07 Iul 2023

Potrivit datelor, în România 429 de absolvenți de gimnaziu au luat 10 atât la proba de limba și literatura română, cât și la matematică.

La examenul de Bacalaureat, sesiunea vară 2023, 76 de elevi au media 10 la nivel național.

Printre ei se află şi Daria Simion, elevă la Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" din Capitală, care a obținut media 10 la Evaluarea Națională, şi Mara Nemeș, care a obținut cea mai mare medie din județ la Bacalaureat: 9,80.

Mara Nemeș a parcurs toți cei 12 ani până la absolvirea Colegiului Național "Unirea" din Târgu Mureș doar cu media 10. 

"Cred că niciodată nu poți spune că ești 100% pregătit. Tot timpul ai ceva de învățat, dar sincer, am așteptat foarte mult să vină momentul acesta în care să pășesc așa pe noul drum. Mă simt la norocoasă că am avut parte de 12 ani frumoși, de un colectiv foarte bun de colegi în care m-am regăsit și de profesori care m-au susținut constant. Cred că asta o să mă ajute mereu în tot ce voi face", spune Mara care a fost admisă în Olanda la un program de medicină.

"Am muncit foarte mult, e foarte greu și mi-am dat seama pe parcursul acestui drum destul de lung că secretul este determinarea. Pentru că toată lumea poate şi este nevoie de puțină determinare și lucru suplimentar bineînțeles. Să fii consecvent și să menții același ritm în fiecare zi este complicat.

Citeşte şi: El este Cosmin, elevul excepțional al Hușului. A luat 10 la Evaluarea Națională și 10 la Bacalaureat: "Nimic nu s-ar fi realizat fără ajutorul bunului Dumnezeu"

Am avut grijă să am şi timp pentru mine... și părinții mei au avut grijă să am parte și de bucurii, să nu fiu numai cu nasul în carte", spune Daria care a ales să-şi continue studiile la Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" din Capitală, pe profilul matematică informatică. 

"M-am gândit la meseria de IT-ist, ca mama mea, pentru că mi se pare o meserie frumoasă. Da, m-am gândit să plec în străinătate încă nu știu, pentru că mă gândesc că și România are multe de oferit și e păcat, dar voi vedea",a mai spus Mara.

Întrebată ce ar trebui să se schimbe în sistemul de învățământ, Mara a spus: 

"Cred că ar trebui să se axeze pe competențele de care elevi au nevoie în societatea noastră contemporană. Adică mai mult pe gândirea critică, să zic așa, și mai puțin pe memorare".

Întrebată ce sfat are pentru elevii care urmează să dea Evaluarea Naţională la anul, sau pentru cei care vor să obțină o performață ca şi ea, Daria a spus:  

"Consecvența este cheia, pentru că nu contează neapărat volumul, ci cât de multă încredere ai în puterile tale. Nu contează volumul. Consecvența este cheia pentru că până la urmă orice este posibil".

×
x close