Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sfat de sănătate De ce nu e bine să lăsăm cosmeticele în baie |Mai este bună crema de protecție solară de anul trecut? Dr. Vişinescu: "Imediat te înroşeşti"

De ce nu e bine să lăsăm cosmeticele în baie |Mai este bună crema de protecție solară de anul trecut? Dr. Vişinescu: "Imediat te înroşeşti"

Astăzi vorbim despre ingredientele din cremele şi gelurile de duş, pe care le folosim zilnic. Aflăm şi cât este de periculos dacă le folosim după termenul de valabilitate. Dermatologul Ana Maria Vișinescu ne spune și cât de periculos este să folosim cremele pentru protecție solară de la un sezon la altul.

De ce nu e bine să lăsăm cosmeticele în baie |Mai este bună crema de protecție solară de anul trecut? Dr. Vişinescu: "Imediat te înroşeşti"
Sursa foto: Antena 3
de Andreea Cigolea    |    22 Iun 2022   •   11:47

"Parabenul, ca să-l descriu puțin, este o substanță chimică. El este folosit în mod normal ca și conservant atât în produsele cosmetice, cât și în cele alimentare. Noi nu prea avem cum să nu folosim parabeni în creme, pentru că la un moment dat ele s-ar umple de bacterii, de ciuperci, dacă n-ar fi ținute la rece sau depozitate corespunzător. Și atunci, într-o mare sau mică măsură, producătorul pune parabeni.

Trebuie să fim atenți la concentrația și la câți parabeni are. Adică dacă vedem un singur paraben, precum metil, și este într-o concentrație mică, care ar trebui să fie undeva la 0.2 sau 0.4% el este ok, pentru că nu se acumulează atât de mult în organism.

Să ne gândim la studiile care le vedem pe piață referitoare la cancerul de sân. Trebuie să fim atenți la etichetă. Să vedem și parabenii, câți parabeni și în ce cantitate, în ce procent. O cremă care are parabeni are și un termen de valabilitate mai mare. Trebuie să fim atenți și la treaba asta. Cu cât are mai puţini parabeni, cu atât termenul de valabilitate este mai mic", a spus medicul Ana Maria Vişinescu, miercuri, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate.

De ce nu e bine să lăsăm cosmeticele în baie

"Cremele le depozităm în frigider sau într-un spațiu ferit de aburi, adică în niciun caz în baie. De preferat este să le ținem la temperatura camerei sau la frigider. Aburul afectează, alterează. O cremă care este deschisă deja este expusă la o oxidare, ea neavând parabeni. Să zicem că ai o cremă bio,organică, fără parabeni sau în cantitate foarte, foarte mică.

Atunci o expui la bacterii, din cauza căldurii din baie. La bacterii, la ciuperci, la mucegai, iar apoi tu vii și o aplici pe față și te întreb de ce fac dermatită sau de ce mă ustură fața. Aici vorbim şi despre farduri. Aceste produse ținute necorespunzător duc la boli. Dacă simțiți că o cremă îţi produce arsură, că ai o senzație de disconfort când ți-o aplici, trebuie să oprești să o mai folosești.

Ce se întâmplă dacă folosim produse cosmetice expirate

Să zicem că nu este așa o mare tragedie, dar nu e de repetat acest lucru. Totuşi, şi ele au un termen de valabilitate ca şi mâncarea. Dacă ai o piele fină, sensibilă, uscată și tu îți aplici o cremă expirată, poți să ai o reacție de eritem mult mai intens. 

Eu personal, din experiența mea, mă uit la etichetă și evit cremele cu parfum, cremele care au mai multe combinații de alcool în ele. Și, bineînțeles, mă uit și la parabeni.

Cele care au un ten cu tendință alergică se observă folosirea unei creme expirate. Imediat se înroșesc, adică au o reacție. Este aceeași situație și la crema de plajă pe care o folosim. Crema de anul trecut trebuie aruncată şi cumpărată alta, pentru că nu își mai face efectul. Nu mai are cum. E deschisă de un an. Chiar şi dacă nu a trecut un an, tot o aruncăm. Acea cremă nu-şi mai face efectul", a mai spus medicul.

×
Subiecte în articol: Sfat de sănătate ana maria visinescu
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close