Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Sfat de Sănătate. Cum recunoaștem și cum tratăm dependența de alcool

Sfat de Sănătate. Cum recunoaștem și cum tratăm dependența de alcool

Sfat de Sănătate. Cum recunoaștem și cum tratăm dependența de alcool
Sursa foto: Captură Antena 3
26 Aug 2019   •   09:12

Problemele legate de alcool apar la 30% dintre băutori. Andreea Cigolea a prezentat la „Sfat de Sănătate” cum recunoaștem dependența de alcool și mai ales cum o tratăm.

Există câteva semne care ar trebui să vă pună pe gânduri atunci când vine vorba de un pahar, două de vin. Psihiatrul Dan Roșca a explicat și cum se manifestă sevrajul, dar mai ales care este tratamentul acestei dependențe. Prevenția dependenței de alcool înseamnă nedepășirea unor cantități mari pe zi, mari însemnând 20-30 grame de tărie, echivalentul unui pahar de vin. 

Cum recunoaștem alcoolismul
consum deobicei zilnc, în cantități progresiv crescătoare
consum din care te oprești cu prețul unui sevraj 

Manifestările sevrajului
tremurat
transpirație
stare de rău generală
anxios 

Efectele adverse ale alcoolului 
sevraj
criză comițială
tremurat 
delir 
halucinanții

Pentru a ne vindeca, întâi de orice trebuie să știm că suntem bonavi. Este indicat tratamentul de specialitate, fără de care vindecarea este aproape imposibilă, însă acesta nu trebuie stopat la faza de spital. Ulterior trebuie să fii prins în anumite tipuri de îngrijire, precum Românii Alcoolici Anonimi și alte comunități terapeutice. 

×
Subiecte în articol: Sfat de sănătate
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close