Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Un nou martor face dezvăluiri în cazul lui Eduard Giosu: "Auzeam lovituri. Era un poliţist peste băiat, cu genunchiul pe el"

Un nou martor face dezvăluiri în cazul lui Eduard Giosu: "Auzeam lovituri. Era un poliţist peste băiat, cu genunchiul pe el"

Un bărbat a povestit joi, la Antena 3 CNN, că a văzut momentul intervenției polițiștilor în cazul tânărului Eduard Giosu. "Când am ieşit din scară era un poliţist peste băiat, cu genunchiul pe el şi el horcăia foarte tare ca şi cum ar rămâne fără aer", a declarat martorul.

de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Oct 2023   •   21:56

"Iniţial am auzit maşina de poliţie pe geam. Am ieşit, era maşina de poliţie în spatele blocului cu uşile larg deschise, girofarurile aprinse. Poliţiştii au început să o ia la fugă, mai întâi o fată poliţist, după aia un poliţist în urma ei.

Poliţista a început să ţipe. Adică a ţipat. Un ţipăt pur şi simplu.

După care am auzit lovituri diverse. Eram în casă, mă schimbam să cobor jos în timpul ăsta. Dar geamul era deschis. Auzeam lovituri, gălăgie, băiatul care zicea "Nu da!" sau ceva de genul. După aceea paşi, alergătură. În momentul ăsta eu am coborât jos. Şi când am ieşit din scară era un poliţist peste băiat, cu genunchiul pe el şi el horcăia foarte tare ca şi cum ar rămâne fără aer. Dar foarte tare!", a relatat martorul.

"După care următorul minut a început să geamă aşa. El când horcăia, părea că rămâne fără aer. Făcea... Dar foarte tare! Foarte tare. Adică se aude foarte tare acolo între blocuri, parcă era un animal, nu om", a adăugat el.

Citeşte şi: O persoană misterioasă a apărut când Eduard Giosu era la pământ | Poliţist: "Ăsta ne filmează. Dă în direct"

Martorul a vorbit şi despre felul în care arăta Eduard Giosu, după momentul încătuşării lui de către poliţişti.

"Avea hemoragie, avea faţa plină de sânge, curgea sânge, părea şi din ureche, dar acum poate s-a prelins din cap pe ureche. Dar avea toată faţa plină de sânge.

El era încătuşat deja. Când am ieşit din scară era deja încătuşat cu mâinile la spate, cu capul jos.

Pus pe burtă. Cineva l-a pus jos, un poliţist l-a pus jos, a fugit, a luat maşina din spatele blocului că lăsase uşile deschise şi a pus pe altcineva să stea cu piciorul pe el. 

Nu era coerent. El a mormăit vreo 5 minute, dar mormăia adică. A gemut. Prima oară când am ieşit din scară horcăia foarte tare ca şi când nu mai avea aer, după aia a început să mormăie şi după aia gemea. Atât. Nu am auzit absolut niciun cuvânt scos de la el", a mai declarat bărbatul.

Vezi și: Polițistul care l-a încătușat pe Eduard Giosu, tânărul drogat mort după ce a fost încătușat, rupe tăcerea

×
Subiecte în articol: martor Eduard Giosu
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close