Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Nicu Ceaușescu, poezie emoționantă pentru prieteni: "Mi-a spus să nu plâng"

Nicu Ceaușescu, poezie emoționantă pentru prieteni: "Mi-a spus să nu plâng"

Mihaela Ceaușescu, nepoata lui Nicolae Ceaușescu, a dezvăluit, luni, în emisiunea Sinteza Zilei, două poezii emoționante pe care fiul fostului dictator le-a dedicat prietenilor apropiaţi şi la amintirea cărora Serghei Mizil a izbucnit în lacrimi.

Nicu Ceaușescu, poezie emoționantă pentru prieteni: "Mi-a spus să nu plâng"
Sursa foto: Wikipedia
de Claudia Popovici    |    13 Dec 2021   •   23:36

Totul a început într-o permisie a lui Nicu Ceaușescu care i-a cerut Mihaelei Ceaușescu, verișoara sa, o carte de Nichita Stănescu.

Din acea carte Nicu Ceauşescu a transcris două poezii "Fără inimă" pe care a dedicat-o prietenilor apropiaţi printre care şi Serghei Mizil, un personaj marcant din viaţa sa şi "Scurtă baladă" pe care i-a trimis-o iubitei sale soprana Daniela Vlădescu.

„Fără inimă

Sunt atât de fericit astăzi
de parcă mi-aș lua la revedere de la viață,
de parcă mi-aș băga în inimă un măr
ca să nu mai bată ci ca să stea dracului, –
ca să pot să mă apropii de tine și să-ți spun:
- Mă, ți-o fi sete,
ia și tu și mușcă un măr", este poezia adresată prietenilor apropiaţi şi la amintirea căreia Serghei Mizil a izbucnit în lacrimi la Antena 3. 

Nicu Ceaușescu, poezie emoționantă pentru soprana Daniela Vlădescu

Scurtă Baladă

„Nici faptul că exist şi tu o știi

nici faptul că sunt, nu te doare,

când invizibil mă agăț de cuvinte

bolnav de vini imaginare

Hai judecă-mă, hai pedepsește-mă 

cu nepăsarea ta oarecare,

din ce în ce cum sunt mai bolnav

de vini imaginare", este poezia transcrisă de Nicu Ceaușescu şi trimisă iubitei sale soprana Daniela Vlădescu.

Soprana Daniela Vlădescu și Nicu Ceaușescu s-au cunoscut pe când se aflau în delegație la Festivalul Tineretului de la Moscova.

Serghei Mizil, cu ochii în lacrimi, la Antena 3: "Nicu Ceaușescu mi-a dat o poezie înainte să moară și mi-a spus să nu plâng"

Celebrului Serghei Mizil, al cărui râs inconfundabil răsună deseori în platourile emisiunilor TV, i-au dat lacrimile în timp ce povestea una dintre ultimele întâlniri cu cel care i-a fost ca un frate întreaga copilărie și adolescență; Nicu Ceaușescu, mezinul dictatorilor Elena și Nicolae Ceaușescu.

La scurt timp după Revoluție, Nicu Ceauşescu a fost condamnat la închisoare, fiind învinuit pentru moartea a 102 persoane. Procesul care s-a desfășurat la Sibiu, în mai 1990, a fost instrumentat de judecătorul Doru Viorel Ursu care ulterior a devenit ministru de Interne în Guvernul lui Petre Roman, mai exact în perioada 16 iunie 1990 – 16 octombrie 1991.

Nicu a fost condamnat inițial la 20 de ani de închisoare, dar ulterior cazul a fost rejudecat și sentința a scăzut până la 16 ani. Se întâmpla în 1991, un an mai târziu, Nicu Ceaușescu fiind eliberat din motive medicale.

A fost diagnosticat cu hemoragie digestivă superioară, varice esofagiene şi ciroză hepatică cronică. Nu a mai trăit mult după ce a ieșit din spatele gratiilor. Inevitabilul s-a produs la Viena, în septembrie 1996, în timp ce aștepta o intervenție chirurgicală.

Nicu Ceaușescu își presimțise sfârșitul și îi spunea asta deseori bunului său prieten Serghei Mizil.

„Atunci m-a impresionat pe mine cel mai mult, că mi-a lăsat o poezie și nu știu cine mi-a luat-o, că am căutat-o mult. El îmi spunea mereu că o să moară. Și asta nu o să uit toată viața mea - mi-a spus că atunci când va muri va fi ca un măr și când o să mușc din el să râd cum am râs tot timpul și să nu plâng... o chestia de genul ăsta. Era o poezie scrisă de el, personal.

Era foarte sensibil. Asculta romanțe, recita. Prima oară când am văzut că recită, eu nu mai văzusem să recite... Uite că mi-au dat lacrimile. Nu ai cum... că am fost împreună o copilărie și a fost o copilărie frumoasă, superbă. Câți pot să aibă copilăria pe care am avut-o noi? Într-un fel, a furat-o nevinovat", a spus Serghei Mizil la Antena 3. 

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close