Liviu Pleșoianu, reacție dură la conducerea PSD: „La nivel de vârf, conducerea a schimbat discursul de pe o zi pe alta. Nu voi accepta lucrul acesta niciodată”28 Iun
Ecaterina Andronescu, despre candidatura sa la șefia PSD: „Trebuie să răspundem la câteva îmtebări, care, fără îndoială, frământă multă lume”28 Iun
Ecaterina Andronescu, despre protestul actorilor: „În orice instituție de stat, fie că este una de învățământ sau de cultură, resursele nu sunt nelimitate”28 Iun
Radu Tudor, despre idealuri și sport: „Gheorghe Hagi are o satisfacție ca părinte văzându-și fiul în această echipă”28 Iun
Polițiștii din Vrancea au făcut percheziții în locuința a doi bărbați. Când au deschis calculatorul au avut un șoc. Ce ascundeau aceștia28 Iun
Ion Cristoiu, ipoteză cu privire la cazul fetiței din Baia de Aramă: „Este ceva în neregulă cu această adopție internațională”28 Iun
Naomi Ana abia împlinise 21 de ani și era studentă eminentă. În drum spre piață, microbuzul pe care îl conducea a fost lovit de un şofer care a intrat pe contrasens. Impactul i-a fost fatal28 Iun
Ion Cristoiu: „Mesajul pentru PSD a fost simplu. Cine va face ca Liviu Dragnea, ca el va sfârși”28 Iun
Marius Pieleanu, despre viitorul PSD: „Un președinte social-democrat nu este etern, cum e Mugur Isărescu la BNR”28 Iun
Bogdan Chirieac, reacție la declarația lui Marian Oprișan: „Ce îi făcea Liviu Dragnea doamnei premier, o ardea cu țigara?”28 Iun
SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Trebuie neapărat să rostiți această rugăciune în această zi. Iată ce se poate întâmpla28 Iun
Eugen Teodorovici: „Viorica Dăncilă trebuie să fie apreciată pentru situația de astăzi și cum face față cu brio”28 Iun
Viorica Dăncilă, prima reacție după CExN al PSD: „Am validat candidaturile. Nu este un congres despre o singură persoană, ci unul despre reforma partidului”28 Iun
Șoferii aflați pe Calea Călărașilor din București au avut parte de surpriza vieții lor. „O nebunie! Ieșea direct din asfalt!” (FOTO) 28 Iun
Sfinții Petru și Pavel. Lovitură mare pentru toți credincioșii ortodocși! Ce se întâmplă în această zi 28 Iun
Logodnica lui Radu Mazăre, detalii despre nuntă: ''Rochia, inelul, meniul nu sunt importante. Va fi o căsătorie simplă!''28 Iun
Răzvan Cuc promite minimum 100 de km de autostradă până la sfârşitul anului: ''Muncitorii vor lucra şi noaptea!''28 Iun
Sebastian Ghiță, achitat definitiv în dosarul în care era judecat alături de foști șefi de poliție și parchete, după ce Secția Specială și-a retras apelul28 Iun
Se afla într-un supermarket, când s-a apropiat de frigiderul orizontal să se uite la produsele congelate. S-a speriat de moarte. A început să țipe ca din gură de șarpe (FOTO)28 Iun
Oamenii dintr-un cartier Suceava i-au văzut pe muncitori că lucrează intens la asfaltarea unei străzi. A doua zi, au avut parte de șocul vieții lor28 Iun
Bilanț după furtună. Au fost 12 avertizări Cod Roşu! Peste 200 de copaci doborâţi de vânt, zeci de maşini avariate şi acoperişuri distruse28 Iun
Sase motive pentru a apela la ajutorul unui arhitect atunci cand vrei sa renovezi o casa in Bucuresti (P)28 Iun
Cristi s-a pregătit temeinic pentru o călătorie cu trenul de 12 ore. De atunci au trecut însă 20 de ore28 Iun
Grupul de Reflexie al Senatului Științific - o nouă dezbatere dedicată unor teme de interes major28 Iun
Alina a plecat într-o zi de lângă soțul ei, fără niciun cuvânt și nu s-a mai întors. Toată lumea se gândește acum la ce este mai rău28 Iun
Folosirea dispozitivelor electronice, cu 95 la sută mai puțin periculoasă decât țigările! Ce trebuie să știi despre ele28 Iun
Imagine de coșmar pe o stradă din Iași. Oamenii care au trecut prin zonă au încremenit. „Era chiar acolo!”28 Iun
Un camion încărcat cu 20 de tone de ciocolată s-a răsturnat în albia râului Olt. Șoferul a sărit din cabină, în mers, ca să-şi salveze viaţa28 Iun
Mama Esterei, micuța violată și ucisă de un adolescent, mesaj emoționant: „Îi mulţumesc la Dumnezeu că mi-a ascultat strigătele”28 Iun
Circulația feroviară, blocată în vestul țării din cauza furtunii. Sute de călători așteaptă de ore întregi în trenuri 28 Iun
Un urs a fost rănit vineri dimineaţa, fiind accidentat de un autovehicul pe DN 1, la ieşirea din Brașov28 Iun
SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Tradiții, superstiții și obiceiuri. De ce nu au voie femeile să mănânce deloc mere pe 29 iunie28 Iun
Record pentru un tânăr de 24 de ani din Dâmbovița. A fost prins de cinci ori, în doar trei zile, conducând fără permis28 Iun
Vremea extremă a împărţit România în două. În sudul ţării a fost caniculă, în nord vijeliile au lovit fără milă28 Iun