S-a urcat în metrou și tot drumul s-a uitat în tavan. Când oamenii și-au dat seama ce făcea, au scos imediat telefoanele (VIDEO)25 Oct
Liviu Dragnea: „Proiectul de modificare a Legii pensiilor este finalizat”. Mihai Tudose, anunț important despre creșterile de salarii și pensii25 Oct
S-a dus să strângă strugurii, când bărbatul a făcut o descoperire șocantă în vie. „Doamne, cred că este...”25 Oct
Și-a ridicat o casă cu mai puțin de 9.000 de euro respectând o singură regulă. Uite cum arată locuința25 Oct
Generalul Dumitru Iliescu, la ieșirea de la Comisia de Control SRI: ”DNA face la fel ca în multe cazuri: una este pe înregistrări, iar alt lucru se află pe transcript”25 Oct
Victorie pentru Sebastian Ghiță! Fostul deputat, scos definitiv de sub control judiciar în dosarul cumnatului lui Victor Ponta25 Oct
I s-a spus că fiul său a murit la doar șapte zile de la naștere. După 42 de ani, mama a reușit să obțină în justiție dreptul de a-l deshuma. Când a văzut sicriul deschis, femeia a fost la un pas de leșin (FOTO)25 Oct
Cine era bărbatul care a fost găsit mort într-un parc din București, în timpul furtunii de marți seară. A avut parte de o moarte violentă25 Oct
Dan Negru, reacție în scandalul momentului: „Ministerul Educației a devenit indirect un bun impresar al unor spectacole unde se bea alcool și se mănâncă banane…”25 Oct
Caz înfiorător în Baia Mare. Lucra ca dansatoare într-un club de noapte, dar a ajuns grav! Ce i-a făcut soțul! Și nu s-a întâmplat doar o dată, ci de nouă ori de față cu toți clienții25 Oct
Eleva care a postat imaginile obscene de la Balul Bobocilor din Cluj rupe tăcerea: „Fetele care refuzau ...”25 Oct
Un bărbat a fost arestat după ce a trimis o cerere de prietenie pe Facebook unui copil de 12 ani. Ce s-a întâmplat este înfiorător25 Oct
Victor Ponta, atac dur la șeful PSD: „Dragnea se ruga de Kovesi și Coldea ca să scape de un dosar penal”25 Oct
Bătrânul și-a agățat o pancartă de el și a început să umble pe străzi. Ce căuta omul. „O vreau înapoi așa cum era ea” 25 Oct
Ce au găsit membrii comisiei în arhiva SIPA? Liviu Pleșoianu: „Ministerul Justiției ne-a acordat accesul până la ușă”25 Oct
Camelia Bogdan cere CSM închiderea luju.ro. Reacția lui Răzvan Savaliuc: „Cerem control psihiatric pentru că suntem îngrijorați la modul cel mai sincer. Mi se pare extrem de deplasată cererea”-VIDEO 25 Oct
Preotul trebuia să îi declare căsătoriți, dar mirele s-a întors și a văzut ceva care a făcut toată biserica să râdă - VIDEO25 Oct
Tudorel Toader a anunțat că legea privind numirea procurorilor de rang înalt va rămâne în așteptarea răspunsului Comisiei de la Veneția25 Oct
Anunţul făcut de ministrul Justiţiei Tudorel Toader, în faţa Comisiei juridice. Ce se întâmplă cu Inspecția Judiciară25 Oct
Ken Follett, interviu exclusiv pentru Antena 3: A fi scriitor e mai distractiv decât a fi jurnalist25 Oct
Ioan Niculae, la Curtea Supremă: „Dosarul Romgaz a fost o țintă economică, au vrut să distrugă industria de îngrășăminte din România”25 Oct
Fetița se juca cu păpușa, când s-a întâmplat nenorocirea. Ce a găsit mama ei în jucărie. "Sunt îngrozită, nu-mi vine să cred”25 Oct
Președintele Camerei de Comerț București, Sorin Dimitriu: „Anul 2018 va fi un an greu pentru că evaluările sunt mult prea optimiste față de mecanismul care dovedește că are anumite blocaje"-VIDEO25 Oct
Gest nobil al unei bătrâne din Vaslui, cu o pensie de numai 600 de lei. A ridicat un monument în cinstea ostaşilor români căzuţi în Al Doilea Război Mondial - VIDEO25 Oct
Atentate teroriste dejucate în România comunistă. Cum au fost salvaţi studenţii din Complexul Grozăveşti 25 Oct
Mulți dintre românii care nu au locuri de muncă vor fi căutați de autorități acasă! Când încep "vizitele la domiciliu"25 Oct
Un primar din judeţul Timiş le-a cerut angajaţilor să scrie pe bileţele ce salarii şi-ar dori. Ce s-a întâmplat ulterior25 Oct
Cel mai mare şi mai important eveniment agricol din Romania, târgul Indagra, îşi deschide porţile-VIDEO25 Oct
Ponta: Câţi „patrihoţi” și „patrihoaţe” se vor înghesui la ceremoniile de Ziua Armatei, după ce au strigat că pensiile militare sunt prea mari25 Oct