Vezi aici fotografiile care pot avea un puternic impact asupra vieţii tale. Vei sta pe gânduri când vei aprinde următoarea ţigară17 Sep
Biroul Permanent al Senatului a amânat discuţia privind încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu17 Sep
Cine este politicianul care inventează relaţii cu femei celebre, află în această seară la Sinteza Zilei17 Sep
Rectorul Universităţii Creştine ''Dimitrie Cantemir'', Corina Dumitrescu, a fost distins cu medalia de aur de Asociaţiunea ASTRA17 Sep
Absolvenţii proiectului european studiOpera vă invită la o seară extraordinară de gală, pe scena Operei Naţionale Bucureşti!17 Sep
Dacă bucureştenii nu au timp de cultură, vine cultura la bucureşteni. "Muzică clasică la metrou"17 Sep
Nici nu s-a terminat bine vara că au şi început să curgă ofertele pentru revelion. De ce reduceri poţi beneficia17 Sep
Au trăit un adevărat miracol în ziua nunţii lor. Ce s-a întâmplat cu mireasa la câteva ore după slujba de la biserică17 Sep
Ce se întâmplă cu pacienţii şi coplata. Noi schimbări pentru bolnavii care vor consultaţii la medicii specialişti17 Sep
Sistemul educaţional, plin de reformatori fără reforme. Cine a venit la conducerea ministerului în ultimii 20 de ani17 Sep
Cine va sta la catedră în faţa picilor de la clasa zero? Profesori pensionaţi sau proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolii vor avea grijă de copilul tău17 Sep
Ziua în care 3,2 milioane de copii au emoţii. Anul şcolar 2012-2013 începe cu clasa zero şi se va termina cu bacalaureat profesional17 Sep
Ultimele zile de litoral. Patronii au început să închidă deja terasele, cluburile şi restaurantele16 Sep
Premierul Ponta, la „Sinteza zilei“: Băsescu încearcă mereu să mă demită. Mă duc la Bruxelles să vorbesc în numele românilor, nu în nume propriu ca preşedintele ţării16 Sep
Un specialist anti-Mafia este consilierul onorific al premierului Victor Ponta. Despre cine este vorba16 Sep
Campanie de vaccinare antirabică în zona Pietroşiţa-Buciumeni, unde trei persoane au fost atacate de ursul turbat16 Sep
Victor Ponta se întâlneşte luni cu preşedintele CE: Merg să vorbesc de guvern. Băsescu să vorbească de atribuţiile sale16 Sep
Ce se întâmplă cu pământurile României? „Secvenţial“ trage un semnal de alarmă referitor la pierderea avuţiei ţării16 Sep
Vaslui. Două fetiţe, de 9 şi 13 ani, au ajuns la spital în stare gravă, după ce au intrat cu mopedul într-un stâlp16 Sep
Poliţia Rutieră recomandă bucureştenilor să circule cu mijloace de transport în comun în prima zi a anului şcolar16 Sep
Peste 10.000 de poliţişti vor asigura ordinea şi liniştea publică la deschiderea noului an şcolar16 Sep
Vaslui. Un copil de un an, cu arsuri grave pe faţă şi pe corp, a fost transportat de urgenţă la un spital din Bucureşti16 Sep
Botoşani. Un subofiţer al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi a fost rănit într-un accident rutier16 Sep
Dezvăluiri marca „Exces de Putere“: Documente-ŞOC, în afacerea Riad, şi declaraţia fostului şef al Gărzii Financiare Bucureşti15 Sep
Income Magazine: Fast food vs. slow food. Vezi aici detalii despre cea mai nouă tendinţă gastronomică15 Sep
Rovana Plumb: Va fi eliberat un mandat pentru capturarea ursului care a ucis un bărbat şi a rănit o femeie15 Sep
Income Magazine: Povestea de succes a românului care deţine cea mai mare fermă de struţi din ţară15 Sep
Mircea Badea a împlinit opt ani de când realizează "În gura presei"! Vezi performanțele emisiunii și mesajul realizatorului15 Sep