Vasilică a plecat în urmă cu doi ani în Italia. Acum are un mesaj ferm pentru români: „Eram amărâtul satului. Am lăsat totul baltă și am plecat fără să mă uit în urmă. Nu vreau să mă întorc”26 Iun
Un român a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce locuința improvizată în care trăiau a fost incendiată la Londra23 Iun
Șofer român a ajuns de râsul internetului. Cum a fost surprins pe o autostradă din Ungaria (FOTO)19 Iun
Un milionar american, căsătorit și cu opt copii s-a îndrăgostit de o moldoveancă. Într-o zi, când era pe stradă femeia a avut parte de o surpriză uriașă18 Iun
Alex a fost abandonat, împreună cu fratele său, de o familie săracă din Călărași. Au fost adoptați de o familie din Italia și viața le-a fost schimbată radical. Dar într-o zi, tânărul s-a întors să-și cunoască părinții biologici. „A stat în genunchi”17 Iun
Tudor abia sosise în Marea Britanie, când a și ajuns după gratii. Este incredibil ce i-a trecut prin cap românului de 20 de ani12 Iun
Un român a ajuns vineri în Marea Britanie, sâmbătă a fost prins la furat, iar luni era deja la închisoare12 Iun
Elena, o tânără româncă de 36 de ani s-a stabilit în Spania cu soțul său. Într-o după-amiază, acesta s-a întors acasă și a găsit-o moartă. Ce au descoperit medicii de fapt12 Iun
O femeie din Iași a mers în Italia cu soțul ei, iar la scurt timp a cunoscut un bărbat care a fascinat-o. Nu bănuia nici pe departe ce intenții ascunde acesta11 Iun
O tânără româncă din Italia a mers să lucreze ca menajeră în casa unui bărbat. Totul s-a transformat într-un coșmar când a ajuns acolo11 Iun
Și-a obligat fiica de doar 13 ani să se prostitueze. Ce primea românca la schimb. Este ireal ce a urmat08 Iun
Românul de 33 de ani a ademenit o femeie din Cehia să urce în mașina lui. Ce a urmat este șocant 06 Iun
Româncă ucisă cu bestialitate de soț într-un hotel din Franța. Modul halucinant în care a fost descoperită tânăra 05 Iun
Povestea unui cuplu de tineri români care a cutremurat internetul. Ce a făcut băiatul la o lună după moartea iubitei sale29 Mai
ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019. Cozi uriașe la secțiile de votare din Diaspora. Scandal la Londra: buletinele de vot nu sunt suficiente26 Mai
O româncă din Italia a decedat după ce a căzut într-o prăpastie. Trupul femeii, transportat cu elicopterul (VIDEO)24 Mai
Româncă celebră, clipe de coșmar în Italia. „A stat opt ore într-o celulă murdară de excremente” (VIDEO)17 Mai
Românii din diaspora vor avea la dispoziţie un număr record de secţii de votare pentru alegerile europarlamentare26 Apr
Unul dintre cei mai mari proxeneți români, extrădat în Germania. Acuzațiile grave care i se aduc25 Apr
Alin și Natasha au trăit o frumoasă poveste de iubire, care însă s-a transformat în ceva urât cu timpul. Într-o zi, femeia a plecat de acasă. A fost găsită după câteva zile: „Era ca o păpușă stricată”21 Apr
Românii pot câștiga un salariu mediu de 6.000 de euro. Țara care își deschide porțile pentru noi de la 1 iunie20 Apr
Cristian lucrează în Anglia la o firmă de curierat. Era blocat în trafic de o oră din cauza unui accident, când a primit un telefon. A încremenit. E cel mai urât coșmar din viața unui om17 Apr
A fost decăzută din drepturile părintești, iar copilul de doi ani i-a fost luat de autoritățile italiene. Într-o zi, românca s-a dus să îl viziteze. A profitat că nu o vede nimeni și l-a furat pe micuț. Acum este căutată peste tot 16 Apr
Florin plecase în Anglia să își facă un rost. Într-o zi, acesta nu a mai ajuns la muncă. Parcă intrase în pământ. Recent el a fost găsit 16 Apr
Ce au făcut doi români într-un tren din Italia. Ce idee le-a trecut prin minte a speriat toți călătorii07 Apr
Maria se îndrepta spre casa bătrânei din Italia de care se îngrijea, când a avut parte de un sfârșit cumplit. După cinci ani, criminalul său nu a plătit încă pentru fapta sa 04 Apr
Maria, fetița violată și înecată în Italia, va fi deshumată după 3 ani. Ce au descoperit autoritățile este de necrezut03 Apr