Papa a numit noi membri în comisia antipedofilie, între care un britanic care a fost victimă a abuzurilor preoţilor 17 Dec
China va construi o cale ferată de mare viteză între Belgrad şi Budapesta, în cadrul unui proiect de 15 milioane de euro17 Dec
PE adoptă un text de compromis prin care "sprijină ÎN PRINCIPIU recunoaşterea statului palestinian"17 Dec
Pas ISTORIC pentru reluarea relaţiilor diplomatice dintre SUA şi Cuba. Preşedinţii celor două state vor anunţa SIMULTAN această măsură17 Dec
Un avion United Airlines s-a întors pe aeroportul Heathrow după 4 ore de survol în spaţiul aerian britanic17 Dec
ORA de GROAZĂ la bordul unui avion de pasageri deasupra Pacificului. Aparatul a aterizat de urgenţă cu 14 oameni răniţi (VIDEO)17 Dec
Şeful Consiliului de Securitate al Ucrainei: Trebuie să formăm una din cele mai PUTERNICE ARMATE europene17 Dec
Gruparea palestiniană Hamas, retrasă de justiţia europeană de pe lista cu organizaţii teroriste17 Dec
MULT nu înseamnă şi frumos. Cele mai împodobite case de Crăciun: "Factura la lumină se triplează"17 Dec
"Este nebunie curată!" Grupul terorist Stat Islamic reînvie o metodă de TEROARE- bombe cu scorpioni17 Dec
Secretarul general al ONU va efectua un turneu în patru țări ale Africii de Vest afectate de Ebola. Vezi cel mai recent bilanț al epidemiei17 Dec
Guvernul Ungariei a luat o nouă măsură care a înfuriat poporul. Ce se întâmplă cu TOATE magazinele mari17 Dec
General rus: NATO se foloseşte de criza din Ucraina pentru a mări numărul avioanelor militare în Europa de Est16 Dec
Lavrov consideră că sancțiunile occidentale au scopul de a provoaca o schimbare de regim: Rusia nu numai că va supraviețui, dar va ieși mai puternică! 16 Dec
Aproape 120.000 de deţinători de locuinţe din Grecia riscă să fie executaţi silit de la 1 ianuarie16 Dec
Atacul asupra şcolii din Peshawar, CEL MAI GRAV din istoria Pakistanului. Cel puţin 141 de oameni, dintre care 132 de copii, au fost ucişi în acţiunea revendicată de talibani16 Dec
Rusia reînvie o strategie militară sovietică. Trenurile cu rachete nucleare vor completa arsenalul actual16 Dec
100 de soldaţi sirieni şi 80 de jihadişti au murit în lupta pentru controlul bazei Wadi al-Deif16 Dec
Şoferul unui TIR a încremenit când a văzut ce transporta: "Am chemat de urgenţă poliţia şi pompierii"16 Dec
Descoperirea TULBURĂTOARE, după ce tânărul a fost EXECUTAT din ordinul judecătorilor. Dovada că verdictul era greşit16 Dec
Acuzaţia DURĂ pe care o aduce Coreea de Nord în faţa întregii lumi: "America a făcut cel mai grav lucru"16 Dec
Final tragic pentru atacul terorist din cafeneaua din Sydney. CINE era de fapt agresorul şi ce au aflat autorităţile despre el16 Dec