AMOC, fenomenul care, odată oprit, ar putea distruge civiliația. Un film din 2004 a anticipat evoluțiile de azi, iar un studiu recent le confirmă13 Noi
Washington, Hamburg, Singapore, Houston, sub ape după ratarea țintelor climatice. COP26, un semi-eșec legat de bani13 Noi
Vladimir Putin, declarații de ultimă oră despre criza migranților și tensiunile militare din Marea Neagră13 Noi
Tribunalele din Israel decid ce se va întâmpla cu Eitan, băiețelul care și-a pierdut toată familia în accidentul de telecabină din Italia12 Noi
Român, arestat în Spania, după ce a încercat să le vândă droguri unor polițiști îmbrăcați civil12 Noi
Animalele de companie ale chinezilor infectați cu COVID-19, ucise de autorități, fără consimțământul proprietarilor12 Noi
Turcia se implică în criza migranților și interzice cetățenilor din Siria, Yemen și Irak să cumpere bilete de avion spre Minsk12 Noi
Activiștii de mediu marchează decisiv pentru salvarea planetei: au dezumflat cauciucurile unui farmacist și ale altor "bogați", la Glasgow12 Noi
Cele mai bune fotografii ale lui Meghan Markle și ale Prințului Harry de la primul lor eveniment pe covorul roșu după mai mult de un an11 Noi
A fost descoperită o nouă specie de dinozaur, la zeci de ani după ce oasele reptilei au fost dezgropate11 Noi
A demisionat pentru a se căsători cu o scriitoare de ficţiuni erotice. Acum episcopul e din nou în centrul atenției: „Este posedat de diavol” 11 Noi
Rusia a trimis bombardiere la granițele Belarusului. Lukașenko recunoaște că i-a cerut ajutorul lui Putin11 Noi
Un bărbat bolnav în stadiu terminal a fost încătușat de 6 polițiști pentru că și-a arătat posteriorul dezgolit unui radar mobil11 Noi
S-a aruncat în fața trenului pentru a-și amputa picioarele, sperând la o asigurare de 3 milioane de euro11 Noi
Povestea bărbatului care a stat în comă 35 de ani. ”M-am culcat la 23 de ani și m-am trezit la 58!”11 Noi
Un român și-a adus doi complici la furat pește din Germania. Judecătorul a rămas mască: "N-am mai avut așa un caz în ultimii 10 ani"11 Noi
”Talibanii nu văd femeile ca ființe umane”, mărturia unei foste prezentatoare TV, care a fugit din Afganistan 11 Noi
A murit ultimul președinte alb care a condus Africa de Sud. A inițiat tranziția la democrație și l-a eliberat pe Nelson Mandela11 Noi
Aleksandr Lukașenko amenință că taie gazul în Europa! Liderul belarus este vizat de noi sancțiuni, după ce a declanșat criza migranților11 Noi
Inflația în SUA, la maximul ultimilor 30 de ani. Șeful Twitter vorbește de hiperinflație și anticipează că fenomenul va cuprinde toată lumea11 Noi
Un copil geniu care susține că a fost extraterestru și a trăit pe Marte avertizează în legătură cu o apocalipsă nucleară10 Noi
Aproape 900.000 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani au fost vaccinați în SUA anti-COVID-1910 Noi
Un conductor de tren și-a dat în judecată compania după ce a fost amendat cu echivalentul a doi lei, în Japonia10 Noi
Rusia trimite bombardiere să survoleze Belarus, și dă vina pe UE pentru catastrofa migranților 10 Noi
Premierul suedez Stefan Lofven a demisionat pentru a doua oară în cinci luni. Succesorul său e pe cale să stabilească o premieră în istoria țării10 Noi
Un bordel oferă clienților 30 de minute gratuite cu "o doamnă la alegere", dacă se vaccinează anti-COVID, la Viena10 Noi
Un bărbat a scos pistolul în biserică și a început să-i amenințe pe credincioși. Preotul l-a placat ca la rugby și a devenit erou10 Noi
Rusia dă vina pe UE pentru ”catastrofa care se conturează” la granița dintre Belarus și Polonia10 Noi
Premierul din Noua Zeelandă, întrerupt în timpul unui live pe Facebook despre pandemia de COVID: "Am crezut că e un moment bun"10 Noi
Alertă în Europa! Migranții veniți din Belarus au rupt gardul de la granița cu Polonia și au pătruns în țară10 Noi