Antena 3 CNN Externe Aleksandar Vucic: Serbia trebuie să adere la UE cât mai repede posibil

Aleksandar Vucic: Serbia trebuie să adere la UE cât mai repede posibil

Aleksandar Vucic: Serbia trebuie să adere la UE cât mai repede posibil
Sursa foto: Foto: loznicainfo.com
13 Iun 2014   •   19:13

Premierul sârb, Aleksandar Vucic, a declarat pentru cotidianul german Bild că relațiile dintre Serbia și Rusia sunt destul de normale, dar cel mai important obiectiv al Serbiei este aderarea la Uniunea Europeană (UE) cât mai repede posibil, relatează vineri Tanjug, citat de Agerpres.

Vucic a exclus, de asemenea, recunoașterea Kosovo de către Belgrad ca stat independent și a lăsat deschisă posibilitatea privind aderarea Serbiei la NATO.

''Relaţiile noastre cu Rusia sunt destul de normale, dar cel mai important obiectiv al nostru în acest moment este aderarea la UE cât mai repede posibil'', a declarat Vucic, răspunzând comentariului jurnalistului potrivit căruia Serbia se confruntă în prezent cu aceeași dilemă ca Ucraina — aderarea la Uniunea Europeană sau strângerea relațiilor cu Moscova — ţi că încă nu este clar cum se va rezolva această problemă.

"Obiectivul nostru este Europa. Facem tot ce se poate pentru a atinge acest scop. Pe acest drum nu există cale de întoarcere. Este foarte clar pentru mine că nu va fi ușor. Avem multe de făcut, reforme politice, economice și sociale, dar sunt sigur că cea mai mare parte va fi finalizată în următorii cinci ani. După aceea, Germania și alte țări membre ale UE pot decide dacă ne vor sau nu'' (în UE), a declarat Vucic cotidianului german.

Premierul sârb a exclus posibilitatea privind recunoaşterea Kosovo, teritoriu pe care Belgradul îl consideră provincie a sa din sudul ţării. ''Recunoașterea Kosovo nu este pe agenda Serbiei, dar purtăm negocieri cu Pristina în legătură cu ameliorarea relațiilor noastre. Vă spun același lucru pe care i l-am spus și cancelarului dumneavoastră. Nu sunt prea optimist și văd obstacolele, dar, pentru prima dată, mă aștept în mod rezonabil să ne rezolvăm problemele. Negocierile decurg foarte bine și sunt sigur că, în curând, vom fi în măsură să semnăm un acord care va răspunde așteptărilor sârbilor și albanezilor din Kosovo. Ambele părți știu că singura cale de a găsi o soluție este de a lucra împreună'', a afirmat Vucic.

''Vrem să fim un partener sigur pentru Germania și Europa, și un aliat de încredere'', a declarat Vucic. Întrebat dacă aceasta înseamnă că Serbia dorește să adere la NATO, Vucic a replicat că este vorba de o chestiune sensibilă.

''Aceasta este o chestiune foarte sensibilă. Trebuie să vă amintiți că NATO a bombardat Serbia în 1999. Astăzi, relațiile noastre cu NATO sunt foarte bune. Unde va duce aceasta rămâne de văzut'', a conchis Vucic.

×
Subiecte în articol: Serbia
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close