A luptat în
munţi împotriva lui Saddam, alături de preşedintele de
astăzi al Irakului, Jalal Talabani. Este mândru că aparţine
etniei kurde, dar consideră că dorinţa poporului său de a avea un
stat propriu este doar un vis. De aceea, este de acord cu apartenenţa
la Irak a teritoriilor locuite de conaţionalii săi, mai ales că
această minoritate a obţinut toate drepturile pe care le dorea. Se
numeşte Adel Murad, a fost ziarist şi nu se teme să spună
adevărul verde-n faţă, chiar dacă acum reprezintă Irakul la
Bucureşti. Excelenţa Sa ne-a acordat un interviu incendiar, în
care spune fără mănuşi cum stau lucrurile între România
şi Irak. Pentru că vrea ca, în relaţiile dintre cele două
state, să se facă un pas mai departe. Dar, când o ţară vine
să îţi cumpere arme şi tu tergiversezi lucrurile, când
vine să îţi dea petrol şi tu te mai gandeşti - cum să
existe o bună cooperare?
Şi totuşi,
ambasadorul Irakului în România nu şi-a pierdut
speranţa. Putea să aleagă un post la Washington sau Londra. A
optat însă pentru Bucureşti, ştiind cât de bune au
fost relaţiile dintre cele două ţări, cum au contribuit românii
la dezvoltarea Irakului.
Leagăn
de civilizaţie, bogat în petrol
- Ce
înseamnă Irakul pentru omenire?
- Putem spune că
este un adevărat leagăn de civilizaţie. Toate cercetările
ştiinţifice efectuate până acum au scos la lumină faptul
că, pe teritoriul Irakului, civilizaţia datează de 10.000 de ani.
Hammurabi, unul dintre binecunoscuţii regi babilonieni, a elaborat
280 de articole de lege, care reglementau viaţa socială în
general, relaţiile comerciale, modul de transmitere a moştenirii,
şi desigur că acesta este un moment extrem de important, având
în vedere data la care avea loc. Iar astăzi, stela pe care
este sculptat textul Codului lui Hammurabi (sec.18 î.e.n.) este
expusă la Muzeul Luvru.
Scrierea tot din
Irak provine şi abia apoi a trecut în statul faraonilor
egipteni. În plus, în nordul ţării noastre au fost
descoperite oseminte umane care datează de 100.000 de ani. Alături
de aceste schelete au fost găsite arme de vânătoare,
îmbrăcăminte confecţionată din piei de animale, obiecte
casnice.
- Dar acum,
dincolo de imaginile teribile pe care le vedem la televizor, ce se
poate spune?
La Irakul de
astăzi, mă voi referi prin intermediul cifrelor. Rezerva irakiană
de petrol se cifrează la 220 miliarde de barili, ceea ce o depăşeşte
pe cea saudită. Aceste date sunt furnizate de Senatul SUA şi de
instituţiile americane. Irakul posedă, aşadar, un sfert din
rezervele lumii de petrol. În plus, la reuniunea ce sa
desfăşurat recent, la Viena, statele membre OPEC au comunicat că
nu vor mări producţia. Aşa se face că preţul barilului de petrol
a ajuns, imediat, la 104 dolari. Irakul produce în momentul de
faţă 2,4 milioane de barili pe zi. Iar veniturile zilnice obţinute
doar din petrol se cifrează la 220 milioane dolari. Nu vreau să
vorbesc despre agricultură, despre alte ramuri ale economiei.
Trebuie să
înţelegeţi că foştii guvernanţi au încercat să facă
Irakul să nu progreseze. Saddam Hussein a risipit miliarde de dolari
pe războiul împotriva Iranului şi apoi a Kuweitului. Ocupaţia
americană nu a adus ceva pozitiv Irakului, în afară de
înlăturarea lui Saddam Hussein. Dar poporul irakian se bizuie
pe forţele proprii şi poate să renască.
Din păcate,
statele vecine, Iranul, Arabia Saudită, Turcia, Siria, nu cooperează
cu Irakul în acest scop. Aceste ţări şi-au deschis
frontierele în faţa teroriştilor, care au intrat în
Irak sub pretextul că ei luptă împotriva Americii. Dar cel
prejudiciat este poporul irakian. A fost distrusă infrastructura,
chiar vestigii istorice, de civilizaţie. Jumătate de milion de
irakieni au căzut victime terorismului, violenţelor.
În momentul
de faţă, asistăm la o ameliorare a situaţiei din acest punct de
vedere şi considerăm că, în cazul în care forţele
aliate vor părăsi Irakul, poporul nostru va fi capabil să menţină
această stare, să controleze situaţia, şi vom avea nevoie de
forţele aliate doar pentru activităţi de instruire.
Experienţa
haosului şi a ocupaţiei
- Tabloul
zugrăvit este destul de sumbru. Ce vă face să fiţi optimist?
- Americanii vor
să controleze Irakul, iranienii - de asemenea, saudiţii la fel,
iar poporul irakian trebuie să contracareze. Şi rezultatul va fi
acela că poporul irakian va triumfa, fiindcă va beneficia de
democraţie, de libertate. El a ieşit de sub o dictatură de peste
30 de ani, dar, în pofida situaţiei precare de securitate,
toate minorităţile şi-au dobândit drepturi. Irakul are un
parlament ales, un parlament adevărat. Noi credem în
drepturile omului, în drepturile etniilor şi confesiunilor.
Fostul guvern provenea dintr-un singur sat - al lui Saddam Hussein,
al soţiei şi celorlalte rude. Acum, am să vă ofer un exemplu
simplu. Preşedintele Irakului face parte din etnia kurdă, dintr-o
minoritate aşadar, şi toţi irakienii l-au dorit ca şef al
statului. Acesta este sensul democraţiei. Ea nu înseamnă
numai vorbe. În instituţiile politice regăsim membri ai
tuturor comunităţilor, ai tuturor etniilor şi confesiunilor. Şi,
pentru prima dată în istoria Irakului, ambasadorul Irakului la
Vatican este un creştin. Înainte, Saddam Hussein trimitea
întotdeauna câte o rudă. Aceasta este concepţia noastră
despre democraţie.
Pentru noi a fost
o experienţă nouă să avem de-a face cu haos, terorism şi
ocupaţie. Dar, în ciuda tuturor acestor circumstanţe, poporul
irakian încearcă să stea pe picioarele sale.
Ideea
destrămării Irakului, un joc extern
- Se tot
vehiculează scenariul că Irakul este în pragul dezmembrării.
Este posibil să se întâmple aşa ceva?
Mai întâi
trebuie să răspundem la o întrebare simplă: când
începe divizarea? Atunci când o etnie majoritară sau
membrii unei confesiuni majoritare vor să îi distrugă pe
ceilalţi. Şi atunci minoritatea încearcă să se separe.
Irlandezii, de exemplu, nu au problema etnică, ci religioasă. În
Indonezia, creştinii de asemenea s-au separat. În momentul de
faţă, în Irak nu există nici o astfel de acţiune îndreptată
împotriva unei etnii mici de marea etnie arabă. Etniile mici
sunt kurzii, turcomanii, asiro-caldeenii, armenii. Kurzii - conform
Constituţiei - beneficiază de regim federal. Cat despre ceilalţi,
ei au miniştri în Guvernul Irakului. Atunci, kurzii de ce ar
simţi nevoia să se separe? Eu sunt kurd. Şi pe mine mă
interesează unitatea Irakului, ca să rămân ambasador.
Preşedintele vrea acelaşi lucru - ca să rămână preşedinte.
Şi aşa mai departe. Atunci, noi, kurzii, de ce ne-am separa? Dacă
am face acest lucru, turcii şi iranienii ar închide
frontierele şi am muri de foame.
Aici nu este
vorba decât de propagandă. Să ne referim acum la şiiţi şi
sunniţi. Arabii reprezintă 75% ca etnie. Şiiţii din Irak sunt
într-un procent de 60%. Iar sunniţii din Irak nu se simt deloc
ameninţaţi de şiiţi. Vicepreşedintele republicii este sunnit.
70% dintre ambasadorii irakieni sunt sunniţi. Preşedintele
Parlamentului irakian, care a efectuat recent o vizită în
România, este sunnit. Sunniţii ar fi nebuni să se separe.
Peştele, dacă are apă, nu moare. Dar dacă nu are - moare. În
Irak avem trei peşti: şiit, sunnit şi kurd. Toţi sunt în
apă. De ce s-ar separa?!
Aş dori să ofer
încă un exemplu: în momentul de faţă, unele state mari
îi îndeamnă pe kurzi să se separe. Dar ei spun nu. Noi
nu suntem Kosovo, acolo e cu totul altă problemă. Noi suntem o
parte din Irak. O parte din istoria Irakului. Şi există legături
foarte puternice în viaţa socială între arabi şi
kurzi, nu ca între kosovari şi sârbi. Acolo, procentul
căsătoriilor între membrii celor două etnii este extrem de
mic. La noi, astfel de căsătorii există chiar şi aici, în
ambasada din România. Această idee a destrămării Irakului
este un joc extern ostil, pentru a diviza Orientul Mijlociu.
Irakienii nu doresc divizarea Irakului. Sute de ani, mii de ani am
trăit împreună fără probleme. Saddam Hussein era împotriva
kurzilor, dar populaţia arabă nu era împotriva kurzilor.
Americanii
l-au înlăturat pe Saddam, dar au distrus statul irakian
- În
acest an vor avea loc alegeri prezidenţiale în SUA. Vor
influenţa ele soarta Irakului?
- Nu considerăm
că alegerile din SUA ne influenţează soarta. Noi le cerem
americanilor ca, aşa cum au făcut ca Irakul să cadă sub incidenţa
capitolului 7 din Carta ONU - iar ei sunt autorii acestui fapt - să
rezolve situaţia. Noi, irakienii, nu am fost întrebaţi dacă
vrem să fim sub ocupaţie sau nu, ne-am trezit dimineaţa cu trupele
în ţară.
În plus,
noi considerăm că majoritatea problemelor provin din zonele de
frontieră, cu exceptia Kuweitului. Americanii se opun Iranului şi
Siriei, astfel că, din păcate, Irakul s-a transformat într-un
teatru de luptă între iranieni sau sirieni, pe de o parte, şi
americani, pe de alta parte. Iar victimele suntem noi, irakienii.
- Şi
totuşi, schimbarea Administraţiei de la Washington ar putea să
modifice radical situaţia. Mergându-se chiar până la
retragerea trupelor americane...
- În
momentul de faţă, există un grafic al retragerii trupelor Forţelor
Aliate. O retragere subită ar lăsa un gol în Irak. De aceea,
noi dorim ca această retragere să se producă pas cu pas, pentru a
se instaura definitiv starea de securitate. Pentru că americanii
sunt cei care au creat haosul din Irak, după căderea lui Saddam.
Cum s-a întâmplat acest lucru, eu pot să vă spun,
pentru că mă aflam la Bagdad, la vremea aceea. Au desfiinţat
armata irakiană. Noi voiam să arestăm 5-6 capete, cum s-a
întâmplat în România, dar nu toată armata.
Au dizolvat apoi poliţia. Au eliberat deţinuţii de drept comun şi
trebuie menţionat aici că, înainte de cădere, Saddam a
eliberat din închisori toţi criminalii, în jur de
100.000, pe care i-a înarmat apoi, pentru a crea haos în
Irak şi a opune rezistenţă americanilor. Americanii au lăsat
oamenii să jefuiască instituţiile statului. Au desfiinţat
grănicerii, paza de frontieră, lăsând graniţele deschise.
Mii de mujahedini, terorişti musulmani au pătruns în Irak
pentru a se lupta cu americanii. America este cea care a declarat
acest lucru, că deschide graniţele noastre ca să atragă
teroriştii şi să îi poată lichida, pentru a nu fi atacată
la New York, cum s-a întâmplat.
În plus,
toate sediile ministerelor au fost jefuite. Toate, cu excepţia
Ministerului Petrolului. Este evident de ce...
Au permis să se
fure piesele din Muzeul Naţional al Irakului, piese cu o valoare
inestimabilă, vechi de 5.000 de ani. Ei au venit să îl dea
jos pe Saddam, dar, o dată cu înlăturarea lui, au înlăturat
şi statul irakian. Noi le-am cerut să îl răstoarne numai pe
Saddam. Dar am asistat şi la căderea statului nostru, care are o
vârstă de 80 de ani.
Armata a trebuit
să reînceapă de la zero. Ministerele - la fel. La Ministerul
de Externe nu mai rămăsese nici măcar o hârtie. Acum avem
reprezentanţe diplomatice, avem ambasadori...
Apoi au permis
teroriştilor să distrugă toate instituţiile legate de petrol. Iar
astăzi, noi exportăm 2,4 milioane de barili pe zi. Chiar în
ziua căderii lui Saddam Hussein, nu am putut exporta nici măcar un
baril. Subliniez încă o dată acest lucru, problema este că
americanii nu au făcut să cadă doar Saddam, ci o dată cu el şi
statul irakian.
Forţele
Aliate pleacă, vecinii rămân
- Cum
credeţi că vor fi percepute la Washington declaraţiile
preşedintelui iranian Ahmadinejad privind frăţia dintre Iran şi
Irak?
Noi considerăm
că vecinii Irakului, în pofida tuturor aspectelor negative,
vor fi mereu acolo. Cât despre forţele aliate - fie că sunt
americani, români, polonezi - ele vor pleca. Vecinătatea cu
Iranul şi celelalte state din zonă durează de mii de ani. Şi
aceste ţări vor rămâne mai departe lângă noi mii de
ani. Eu, dacă m-aş căsători cu fiica dumneavoastră, nu ar trebui
să am o relaţie foarte bună şi cu tatăl fetei? Pentru că vom
avea copii, iar copiii se duc la bunici. Trebuie să avem relaţii
bune cu aceste state, cu toate suferinţele pe care ni le-au
provocat.
Cât despre
America, e un musafir. Se află la o distanţă de 6.600 de
kilometri. Iar după Iran, vine Rusia, e mai aproape decât SUA.
Statele arabe si islamice sunt, de asemenea, importante.
În plus,
suntem obligaţi să rezolvăm problemele cu statele vecine. Noi ştim
că teroriştii vin din unele dintre aceste ţări, dar ce să facem?
În Irak, avem un proverb: celui care se căsătoreşte cu mama
mea, îi spunem nene. De aceea, vizita preşedintelui Iranului a
fost importantă pentru a stabili bune relaţii. Fiindcă Saddam
Hussein s-a războit cu ei timp de opt ani. Un milion de irakieni şi
iranieni au murit zadarnic. Cine l-a încurajat pe Saddam
Hussein să pornească războiul împotriva Iranului? Golful,
saudiţii, Rumsfeld. Un milion de victime, miliarde de dolari
irakieni risipiţi în zadar. Golful l-a ajutat pe Saddam. Iar
acum, aceste ţări vor să îşi recupereze datoriile de la
bietul popor irakian. Dar România, Rusia, America, Japonia,
China, Coreea-de-Sud, Australia, Bulgaria, Franţa şi alte state
europene s-au arătat mai bune decât statele islamice. Ţările
arabe nu au şters nicidecum datoriile. Rusia a anulat 90%, România
- 80%, SUA şi Marea Britanie - 100%. Aşadar, creştinii au fost mai
buni decât musulmanii. Este un adevăr, o realitate.
Vize
contra petrol
- Între
ţara pe care o reprezentaţi la Bucureşti şi România au
existat relaţii strânse de colaborare. Care este situaţia
acum, atât în plan politic, cât şi economic?
-Relaţiile
noastre au debutat exact în urmă cu 50 de ani. În luna
august vom sărbători acest eveniment. Este posibil să vină chiar
şi preşedintele Irakului la manifestările pe care le vom organiza
la Bucureşti. Pe parcursul acestei jumătăţi de secol, românii
au lucrat în Irak, în câmpurile petrolifere, au
construit cele mai mari fabrici de ciment, au muncit la autostrăzi,
în domeniul irigaţiilor, au furnizat utilaje agricole...
Şi aş dori să
aduc aici critici firmelor româneşti de acum. Înţeleg
că românului îi este frică de soţia lui. De ce se teme
însă şi de Irak? Fiindcă toate imaginile negative difuzate
de mass-media nu sunt reale. Investiţiile turcilor, numai în
nordul Irakului, se cifrează la şase miliarde de dolari. Ale
românilor - la doar 6-10 milioane. De ce turcii nu se tem să
vină în Irak şi românilor le e frică?
Şi aş dori să
mai întreb ceva: de ce Guvernul României nu tratează cu
investitorii irakieni? Irakul este o ţară bogată, foarte bogată,
şi este gata să plătească în numerar, orice. Dar, dacă un
irakian vrea să obţină o viză, are nevoie de o lună. O viză
Schengen se obţine în şase zile. Una americană, în
două zile... Iar cea română - într-o lună, şi uneori
nu o primesc... România are de pierdut.
Să luăm un
exemplu: noi întotdeauna ne îndreptăm spre România
pentru a cumpăra utilaje industriale si agricole, arme, dar
autorităţile de la Bucureşti complică problema. Şi atunci ne
ducem şi cumpărăm de la sârbi, de la cehi, de la ruşi... În
urmă cu două luni, ministrul irakian al Apărării a fost prezent
în ţara dumneavoastră. A venit să cumpere arme în
valoare de două miliarde de dolari. Dar nu a reuşit să îşi
ducă la îndeplinire intenţia şi s-a indreptat spre altă
parte.
Fără supărare,
firmele dumneavoastră nu ştiu să lucreze. Şi acum, ele acţionează
ca pe vremea lui Ceauşescu. Pe atunci, să spunem, Irakul avea
nevoie de centrale electrice. Guvernul irakian îl contacta pe
cel român, trimitea banii, iar firma românească mergea
la Bagdad şi totul era gata. Acum s-a schimbat situaţia. Irakul
este un stat liber. Există o mulţime de firme competitive, iar
companiile româneşti sunt leneşe. Eu sunt ambasador, le aduc
mâncarea la gură şi nu vor să o mestece. Ce să le fac mai
mult? Ruşii, sârbii, turcii, iranienii, norvegienii, indienii,
cehii înhaţă mâncarea. Americanii, la fel. Dar dacă
nici măcar vize nu vor să acorde...
Cum poate intra
România în competiţie cu SUA sau cu Turcia? E foarte
greu. Fiindcă, în momentul de faţă, companiile irakiene sunt
libere, nu mai e ca pe vremea lui Saddam Hussein. Nu colaborează cu
România dacă întâmpină greutăţi. Iar a obţine
o simplă viză este extrem de dificil.
Partea
română nu se mişcă
- Concret,
în ce domenii s-ar putea colabora?
- Vă spun încă
o dată: o strângere de mână are nevoie de două
persoane. Noi suntem dispuşi să colaborăm în toate
domeniile, dar partea română nu se mişcă. Vă dau încă
un exemplu. În septembrie 2007 a venit în România
ministrul irakian de Externe. S-a întâlnit cu
preşedintele Băsescu, cu premierul Tăriceanu, cu ministrul
Economiei, cu preşedintele Senatului... Au discutat şi au căzut de
acord ca România să deschidă un oficiu consular în
Kurdistan şi altul în Basra. În urmă cu o săptămână,
preşedintele Parlamentului irakian s-a întâlnit încă
o dată cu toţi aceşti demnitari. Dar până acum nu s-a pus
în practică nimic. Şi, de aceea, partea română ar
trebui să deschidă un canal de comunicare, o reprezentanţă
economică, un consulat... Ca să se poată colabora.
- Să
spunem că, totuşi, autorităţile de la Bucureşti nu se mişcă...
- Turcia nu are
reprezentanţă economică în ţara noastră. Nici China.
Coreenii - la fel. Şi firmele acestor ţări sunt prezente. Şi cele
româneşti trebuie să fie active...
- Da. Îi
dăm viză, zona de nord este sigură, poate să îşi deschidă
un birou acolo, beneficiază de facilităţi numeroase... Poate să
obţină o bucată de teren.
- Primeşte
şi contacte?
- Sigur, altfel
cum lucrăm? Dar deocamdată nu se vrea acest lucru. În
momentul de faţă sunt prezente, de exemplu, firme norvegiene în
sectorul petrolier. Ele nu au experienţa pe care o are România.
Când Talabani a devenit preşedinte, eu personal am luat
delegaţia română din domeniul petrolului şi am dus-o la
şeful statului irakian. El le-a promis că vor beneficia de toate
facilităţile de care au nevoie. Dar pe urmă nu s-a mai întâmplat
nimic. Nu au mai dat vreun semn... Eu i-am dus la preşedintele
Republicii, cel mai mare om în stat. Ce să fac mai mult? Nu
pot să mă duc acolo, să extrag petrol şi să li-l dau românilor.
Românii nu ştiu multe lucruri despre lumea arabă
- Este
necesară o agenţie de ştiri care să se ocupe de spaţiul arab, în
special de Irak?
- În
România este o problemă mare. Este un gol, putem spune, între
români şi arabi. Românii nu ştiu multe lucruri despre
lumea arabă. Au auzit de Babilon, de piramide... De exemplu, de
curând, emirul Qatarului a vizitat România. Am participat
şi eu la dineul oficial oferit de preşedintele Băsescu. Qatar este
un stat bogat, care dispune de gaze naturale şi le-a cerut românilor
trei lucruri, pentru a investi aici miliarde. A cerut terenuri la
preţuri rezonabile, schimburi comerciale şi facilităţi de vize,
pentru ca oamenii de afaceri să vină în ţara dumneavoastră.
Pentru că un om de afaceri de acolo poate să meargă oriunde în
lume fără viză, în America, în Australia... Dar aici
aşteaptă o lună până să primească viza. Şi atunci, nu
mai vine în România. Iar convorbirile au eşuat, în
opinia mea. Lucrul acesta nu s-a spus la televizor, acolo au fost
prezentate ca un succes. Dar i-am văzut la dineu. Am stat chiar
lângă ministrul qatarez al Comerţului, care este ?dinamul?
emirului. De partea cealaltă, era consilierul pe probleme economice
al preşedintelui Băsescu. Şi am înţeles, avându-i
lângă mine pe amândoi, despre ce este vorba. Dacă
România nu acordă facilităţi Qatarului, cui va acorda?
Afganistanului? Keniei? Şi consider că greşeala este aici, în
România... Iar agenţia dumneavoastră va avea succes dacă va
reuşi să atragă atenţia asupra problemelor care există în
relaţiile dintre ţările noastre...
Agenţia
ARABIA LA ZI
