Un suspect a deschis focul, vineri, în localitățile Trappes și La Verriere din departamentul francez Yvelines, relatează France Info. O persoană a fost ucisă și alte patru, rănite. Suspectul a fost capturat de poliție.
„Persoana respectivă a fost reținută. Toate resursele forțelor de securitate și ale autorităților judiciare sunt mobilizate în acest caz”, a comunicat premierul Sébastien Lecornu pe X.
„Gândurile noastre sunt alături de victime și de familiile lor. În această încercare teribilă, națiunea este alături de ei”, a reacționat și președintele Emmanuel Macron pe aceeași rețea socială.
Parchetul Național Antiterorist a preluat ancheta. Incidentul sângeros vine înaintea protestelor anunțate sâmbătă, 24 octombrie, de elevi, studenți și sindicate împotriva costului ridicat al vieții și al subfinanțării sectorului educației, după ce manifestările din urmă cu o săptămână au degenerat în ciocniri cu poliția, incendieri și distrugeri în numeroase orașe din țară.
Ce se știe despre atacul terorist din Franța
Conform informațiilor disponibile până la ora acestei actualizări, un bărbat a deschis focul, vineri dimineață, în jurul orei 10:30, în departamentul Yvelines, ucigând o persoană și rănind altele în Trappes și La Verriere. Bărbatul a tras dintr-o mașină cu o armă de tip militar.
Printre răniți se numără și o fetiță de 12 ani, a indicat o sursă apropiată anchetei. „Ea a fost grav rănită. A fost transportată la Spitalul Necker din Paris, unde medicii au reușit să o stabilizeze”, a declarat pentru AFP primarul din La Verriere, Nicolas Dainville.
Ali Rabeh, primarul din Trappes, a spus că suspectul „trăgea în mod clar la întâmplare și voia să provoace un măcel”.
„Au fost trase numeroase focuri de armă în diferite cartiere ale orașului. Este un miracol că nu sunt mai multe victime”, a adăugat el într-o declarație la BFMTV. Primarul a detaliat că atacul ar fi vizat inclusiv un centru medical, vehicule și un loc de joacă.
Suspectul în vârstă de 39 de ani a fost reținut în Coignieres, în departamentul Yvelines. El este cunoscut poliției, dar nu și serviciilor de informații franceze, a aflat France Info de la o sursă apropiată anchetei. Motivele atacului nu sunt cunoscute momentan.
O sursă polițienească a declarat pentru France Televisions că individul deținea o armă atomată, precum și cartușe cu gaz lacrimogen.
Două victime, de origine africană
Întrebat despre un posibil motiv rasist, primarul orașului Trappes, Ali Rabeh, a declarat pentru BFMTV că nu dorește să „spună nimic definitiv sau cert” și a reiterat că atacatorul „a tras relativ aleatoriu”.
„Observ totuși că două victime din orașul Trappes prezintă într-adevăr un profil particular. Decedatul este de origine africană, iar persoana aflată în stare critică este de origine nord-africană”, a menționat el.
Autoritățile au anunțat deschiderea unei anchete crimă „în legătură cu o activitate teroristă, cu circumstanța agravantă că faptele au fost comise din cauza apartenenței la o anumită rasă, etnie, națiune sau religie”.
Surse polițienești care au vorbit cu France Televisions au menționat că suspectul a fost dus pentru interogatoriu la secția de poliție din Saint-Quentin-en-Yvelines.