x close

Autorul atacurilor din Germania a lăsat o scrisoare-confesiune înainte de atacurile sângeroase

de A.M.P    |    20 Feb 2020   •   12:54
Autorul atacurilor din Germania a lăsat o scrisoare-confesiune înainte de atacurile sângeroase 482 Foto: Bild.de

Bărbatul suspectat că a ucis nouă persoane în două baruri cu specific arab din Hanau, sud-vestul Germaniei, ar fi lăsat o înregistrare video în care revendică atacurile.

Suspectul, pe nume Tobias R, şi-a exprimat opiniile de extremă dreaptă într-o scrisoare-confesiune pe care a lăsat-o înainte de a-și lua viața, informează cotidianul german Bild.

Bărbatul a fost găsit mort în locuinţa sa la scurt timp după atacuri şi un alt trup neînsufleţit, deocamdată neidentificat, a mai fost descoperit la domiciliul bărbatului, în Hanau.

Potrivit Bild, care nu-şi dezvăluie sursele, bărbatul a lăsat şi o înregistrare video în care revendică atacurile.

Citește și: Atentat sângeros în Germania. Nouă oameni uciși și alți cinci răniți, după mai multe atacuri la baruri cu specific arab

Ziarul mai scrie că bărbatul era cetăţean german şi că în maşina lui au fost găsite reviste despre muniţie şi arme. El avea şi licenţă de vânătoare cu arme de foc.

Nouă persoane au fost ucise miercuri seara în Hanau, lângă Frankfurt, centrul Germaniei, în două atacuri comise după toate probabilităţile de acest bărbat. Cele două atacuri au vizat baruri cu narghilea, rănind grav mai multe persoane, potrivit mass-media locale.

Germania a fost vizată în ultimii ani de mai multe atacuri jihadiste, între care cel care s-a soldat cu 12 morţi în centrul Berlinului, în decembrie 2016. Dar ameninţarea unui terorism de extremă dreapta îngrijorează cel mai mult autorităţile germane, mai ales de la uciderea unui parlamentar german pro-migranţi, membru al partidului cancelarului Angela Merkel, în iunie anul trecut. 

Sursă: Agerpres

Citeşte mai multe despre:

Hanau atentat germania atac germania
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati