Antena 3 CNN Externe Averea celor mai bogați 12 oameni din SUA a ajuns la peste 1.000 de miliarde de dolari

Averea celor mai bogați 12 oameni din SUA a ajuns la peste 1.000 de miliarde de dolari

Pentru prima dată, averile celor mai bogați 12 oameni din SUA au ajuns la valoarea totală de o mie de miliarde. Această sumă a scăzut în primele luni ale anului și ale pandemiei, dar apoi a recuperat pierderea și a depășit în forță nivelul maxim de anul trecut.

Averea celor mai bogați 12 oameni din SUA a ajuns la peste 1.000 de miliarde de dolari
Sursa foto: Pixabay.com
de Silvia Țigănilă    |    20 Aug 2020   •   18:45

Jeff Bezos, Bill Gates şi Mark Zuckerberg rămân pe primele locuri în topul bogaţilor. Calculele aparţin unui institut american cu orientare de stânga care-i numeşte pe cei 12 "Duzina Despotică".

"Puterea economică şi politică a acestor oameni este, pur şi simplu, prea mare", consideră institutul.

Din punctul de vedere al unei societăţi democratice, reprezintă un grup de 12 oligarhi sau o duzină de despoţi”', a apreciat grupul de reflecţie, într-o notă care însoţea rezultatele anchetei.

Cine sunt cei mai bogați 12 oameni din SUA

Jeff Bezos se situează pe primul loc cu o avere de 189,4 miliarde de dolari, pe locul doi clasându-se Gates, cu 114 miliarde, iar pe trei este Zuckerberg, cu 95,5 miliarde de dolari.

Clasamentul este completat de fondatorul Berkshire Hathaway, Warren Buffet, cu o avere de 80 de miliarde, fondatorul Tesla, Elon Musk, cu 73 miliarde, fostul director executiv al Microsoft, Steve Ballmer, cu 71 miliarde, fondatorul Oracle, Larry Ellison, cu 67,4 miliarde, şi de creatorii Google, Larry Page şi Sergey Brin, cu 67,4 miliarde şi respectiv 65,6 miliarde.

Citiți și:

Cei mai bogaţi români şi averile lor fabuloase. Cine are cei mai mulţi bani în cont

×
Subiecte în articol: bogati pandemie bogati
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close